Categories: EvenimentFlash

Ion Simion a cerut casarea sentinţei

Carmen Cosman

Fostul director al Direcţiei Agricole Hunedoara, Ion Simion (foto), a cerut în instanţă, prin apărătorii lui, casarea sentinţelor prin care a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Simion a fost condamnat, în luna aprilie, pentru abuz în serviciu şi pentru fals intelectual.

Fostul director executiv al Direcţiei Agricole Hunedoara a fost trimis în judecată prin rechizitoriul DNA, Serviciul Teritorial Alba, iar magistraţii Judecătoriei Deva l-au găsit vinovat pentru abuz în serviciu contra interesului public şi pentru fals intelectual.

Cumulat, prin sentinţele pronunţate în 16 aprilie, magistraţii hunedoreni au decis condamnarea fostului director al DADR Hunedoara la aproape 11 ani de închisoare. În primul dosar, Ion Simion a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra interesului public şi la patru luni pentru fals intelectual, iar în cel de-al doilea dosar, judecătorii au hotărât trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi cinci luni pentru fals intelectual. În ultimul dosar finalizat, Simion a primit trei condamnări pentru abuz în serviciu contra interesului public, prima fiind de doi ani, iar celelalte două, de un an şi jumătate. Nici una dintre pedepsele pronunţate nu a fost, însă, cu executare.

Pe de altă parte, instanţa a stabilit şi despăgubiri record, pe care Simion ar trebui să le achite către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), constituit parte civilă în proces. Astfel, dacă sentinţa rămâne definitivă, fostul director ar urma să achite peste 600.000 de lei, sumă care, potrivit procurorilor DNA, reprezintă valoarea primelor şi a salariilor pe care acesta şi le-a acordat ilegal lui, dar şi unor angajaţi din cadrul instituţiei, în perioada 2007–2008.

Ion Simion nu a fost mulţumit de sentinţă şi a atacat-o cu apel, la Tribunalul Hunedoara. La termenul de ieri, apărătorii lui Ion Simion au pledat pentru casarea sentinţelor prin care fostul director al DADR Hunedoara a fost condamnat la închisoare, iar magistraţii urmează să se pronunţe în acest caz. Primul termen al apelului declarat de inculpat a avut loc în data de 11 octombrie, dar până acum, judecarea dosarului a fost amânată din diverse motive.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

9 ore ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

9 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…

9 ore ago

Sindicaliștii din Educație arată adevărul din școli: Clase supraaglomerate, mii de posturi în pericol

Sindicatele din Învățământ trag din nou sem­nalul de alarmă. Sindicatul Învă­ță­mânt Preuniversitar Hunedoara susține că…

9 ore ago

Bătut și jefuit de telefon în parc

La agresarea victimei a participat și un minor în vârstă de 16 ani, iar cel…

9 ore ago