Categories: Actualitate

Primul patinoar artificial la Petroşani

Carmen Cosman

Reprezentanţii administraţiei publice locale din Petroşani au inaugurat, sâmbătă, primul patinoar artificial care a funcţionat vreodată aici. Investiţia este sută la sută privată şi doar terenul şi iluminatul a fost pus la dispoziţie de municipalitate.


Patinoarul este situat în parcul de lângă Piaţa Agroalimentară Centrală. Acesta a fost amenajat de un investitor privat, un om de afaceri croat stabilit în Cluj-Napoca, şi are o suprafaţă de 450 de metri pătraţi. Patinoarul a fost inaugurat de primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, care nu a rezistat tentaţiei de a testa gheaţa, alături de viceprimarul Claudiu Cornea şi mai mulţi tineri, care au profitat de prima zi de patinaj. „Este pentru prima dată când la Petroşani avem un  patinoar artificial. Pe noi nu ne-a costat nimic amenajarea lui, este un investitor privat, pe care l-am rugat să vină la Petroşani, pentru că aveam concurenţă cu încă două municipii din ţară. Este, dacă vreţi, un cadou pentru toţi copiii, de Moş Nicolae”, a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Preţurile stabilite de administratorul patinoarului împreună cu edilii din Petroşani sunt mai mici decât în  alte părţi, adică 10 lei/oră, cu tot cu închirierea patinelor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

14 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

14 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

14 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

14 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

14 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

14 ore ago