Categories: Comunitate

Invitaţie la Zilele Oraşului Geoagiu

Magdalena Şerban

În perioada 14-15 august, Staţiunea Geoagiu-Băi va fi gazda tradiţionalei sărbători organizate de Primăria şi Consiliul Local ale oraşului Geoagiu în parteneriat cu Asociaţia Sara Maria Vest, Agenţia de Dezvoltare Economico Socială a judeţului Hunedoara şi Asociaţia pentru Dezvoltarea şi Promovarea Turismului Geoagiu-Băi. Manifestările sunt reunite sub genericul Zilele Oraşului Geoagiu – Festivalul Românilor de Pretutindeni ,,Ileana Rus” şi sunt dedicate Centenarului.

Uniţi prin folclor şi credinţă
Ziua de marţi (14 august) (n.r. astăzi) aduce pe scena special amenajată în centrul staţiunii, începând cu ora 18, un spectacol de muzică uşoară susţinut de Mădălina Clonţa, Andrada Igna, Sebi Benea, Quas şi The Power, iar invitaţi speciali sunt cei de la Teo Band. Prezentarea îi aparţine profesorului Octav Cismaşiu.
Miercuri, după cum cere tradiţia creştină, la ora 15, la biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Geoagiu-Băi va fi oficiată Slujba Sfântului Maslu. Mai apoi, de la ora 17:30 urmează un spectacol de muzică populară în cadrul căruia vor susţine recitaluri Maria Didraga, Ovidiu Olari, Nicu Drăgan, Denisa Mureşan, Ionuţ Jula, Eva Vlad, Gheorghe Lăscoiu, Mihai Fegher, Bianca Pascu, Mădălina Bogdan, Denisa Borza, Geanina Vlad, Simi Belea, Doinel Hândorean, Andreea Lazăr, Raluca Igna, Daniela Bulbucan, Geanina Blaga şi Ghiţă Rus. Invitatul special este îndrăgitul interpret Robert Târnăveanu, iar prezentarea va fi asigurată de Denisa Mureşan. Totodată, vor mai evolua Ansamblul de Cântece şi Dansuri Populare ,,Germisara” din Geoagiu, Ansamblul Folcloric ,,Cununiţa” din Mădăraş (judeţul Bihor) şi va acompania Taraful ,,Germisara”, condus de Geani Vlad. Ediţia se va încheia cu un spectaculos foc de artificii, programat pentru ora 23:45.
„Sărbătoarea Sfintei Maria aduna, pe vremuri, toată suflarea zonei pentru a se bucura de taina maslului şi mai apoi, de hora ţărănească. Consider că folclorul a unit şi uneşte, în continuare, orice comunitate. Tocmai pentru a perpetua obiceiurile şi a transmite mai departe valoarea locală îi invit pe toţi cei care au în suflet aceste meleaguri sau pur şi simplu vor să petreacă alături de noi ori să ne cunoască mai bine, să ia parte la evenimentul nostru de suflet. Vă aştept cu mare drag”, a fost invitaţia lansată de primarul din Geoagiu, Vasile Cărăguţ (foto). Mai trebuie adăugat faptul că în cadrul manifestării, plt. adj (r) Filip Lazăr, veteran de război, va fi numit Cetăţean de Onoare al Oraşului Geoagiu, ca urmare a meritelor dobândite în ,,Cruciada împotriva comunismului”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se pe­trec lucruri incre­di­bile. Sex…

9 ore ago

Bulina albă

Dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător ştiinţific al Institutului de Cercetări Socio – Umane Sibiu Pentru că…

9 ore ago

Bulina neagră

Lucian Mara, consilier local USR Deva Pentru că vrea să bage pumnul în gură presei…

9 ore ago

Cetățenii Devei, mucles! Unii aleși locali nu-i mai vor pe deveni la ședințele Consiliului Local

Ieri, s-a consumat o nouă ședință a Consiliului Local Deva, iar ceea ce s-a întâmplat…

9 ore ago

Medic oncolog nou, la spitalul din Hunedoara

Magdalena Șerban Oncologia este o specialitate me­di­cală vitală pentru creșterea ratelor de supraviețuire în rândul…

9 ore ago

Val de investiții, la Ilia. Energie verde gratuită și curent electric, dar cu consum redus și costuri diminuate

Magdalena Șerban Proiectele cu finanţare obținută prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) înseamnă fonduri im­por­tante…

9 ore ago