Categories: Comunitate

Zilele orașului Geoagiu, reunite într-un festival al bucuriei

Magdalena Șerban

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Maria, va aduce în week-en Zilele Orașului Geoagiu – Festivalul de Folclor al Românilor de Pretutindeni. Acesta este un demers ce a luat naștere ca semn de prețuire și în memoria cântăreţei Ileana Rus, ce rămâne un simbol al meleagurilor de aici și definește tezaurul focloric și cultural al zonei.

Promotor turistic
Evenimentul va avea loc în parcarea din centrul stațiunii – ștrand, iar or­ganizatori sunt Primăria și Consiliul Local al Orașului Geoagiu în par­te­neriat cu Asociația Sara Maria Vest, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara și Asociația pen­tru Dezvoltarea și Promovarea Turis­mului Geoagiu Băi. Programul va debuta duminică, 14 august, de la ora 18:00, cu nume sonore ale muzicii ușoare, așa cum sunt Dinu și Deea Maxer, Elena Ionescu (Mandinga), Florin Mureșan și trupa Quas Deva. Grupul de dans modern din Geoagiu – The Power va oferi antren și va aduce o notă vivantă. În 15 august, se începe cu rugăciune, de la ora 15:00 ofici­indu-se Slujba Sfântului Maslu la Biserica Ortodoxă din Geoagiu-Băi, lăcaș ce poar­tă hramul Adormirii Maicii Domnului. De la ora 18:00, va curge dis­tracția. Folclorul va fi re­prezentat de mult îndrăgiții interpreți Diana Selagea, Lele Crăciunescu, Mariana Anghel, Adina Hada, Ovidiu Olari, Cornelia Lupulescu, Mariana Suciu, Denisa Mureșan, Viorica Brândușan, Bogdan Mogoaia, Laurențiu Lazăr, Eugen Pistol, Eva Vlad, Rostaș Loredana, Nicu Drăgan, Gheorghe Lăscoiu, Simi Belea, Mihai Fegher și Rus Ghiță. Invitat special este Tudor Limbeanu Patriotu. Acompaniamen­tul va fi asigurat de Orchestra de muzică populară Germisara a orașului Geoagiu, dirijată de Geani Vlad. Refe­ritor la partea de prezentare, dacă în prima seară va aparține lui Dinu Maxer și Deei Maxer, în cea de-a doua va purta semnătura Adinei Hada. Ediția se va încheia cu focuri de artificii, adică într-un mod spectaculos. „Vă invităm în nu­măr cât mai mare pentru a marca sfân­tul praznic creștin, într-o atmos­feră estivală. Pe lângă specta­cole, nu o să uităm să apreciem lon­gevitatea unor cupluri care au bifat cinci decenii de căsnicie, fiindu-ne o lecție de viață și un exemplu de înțe­lepciune ce trebuie apreciat. Vor primi diplome, flori și o mică surpriză din partea administrației publice locale. Totodată, un alt moment definitoriu îl va constitui cel de parafare a acordului de înfrățire a orașului nostru cu Bucovăț din Republica Moldova. Spe­răm ca tot ceea ce am pregătit să bucure cât mai multă lume, de la localnici și până la vizitatori și turiști. Să ne amintim că rolul esențial, pe lângă cel dedicat comunității locale, este de promovare a meleagurilor, a istoriei locurilor, a specificului și a ceea ce ne face diferiți. Să ne vedem cu bine”, e mesajul transmis de primarul din Geoagiu, Vasile Cărăguț (foto).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lu­crare…

3 ore ago

Bulina albă

Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…

3 ore ago

Bulina neagră

H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.

3 ore ago

Șeful Poliției Lupeni – amendat pentru că n-ar fi dus la îndeplinire mandatele emise de instanță

Instanța i-a aplicat o amendă ju­di­ciară de 500 de lei, în primăvara a­cestui an, dar…

5 ore ago

A violat o adolescentă

Polițiștii din cadrul Poliției Mu­ni­cipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un bărbat de…

5 ore ago

Hațegan condamnat pentru instigare la acte de violență asupra șefului statului

Individul a publicat mai multe me­saje instigatoare pe contul său de TikTok, iar printre acestea…

5 ore ago