Categories: Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT.Am murit moartea!

Una dintre cele mai mari frici ale omului este frica de moarte! Iar moartea este un pas, o trambulină, ca de altfel şi singura certitudine a omului, ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT!
Până acum câţiva ani, nutream o teamă teribilă faţă de moarte. Şi parcă nu moartea în sine mă speria, cât fiorul ei şi necunoaşterea faţă de ceea ce este dincolo de ea. Mă revolta moartea, pentru că răpea din viaţa mea, oameni dragi mie, pe care ştiam că nu-i voi putea găsi decât în gândurile mele, în amintiri, în memoria mea afectivă. Apoi a murit tata… Ca să puteţi înţelege cum am trăit eu acest fenomen, am să vă dau câteva detalii: tatăl meu a fost miliţian, apoi poliţist, apoi rezervist, apoi amintirea tuturor lucrurilor care l-au definit cândva. Scriu aceste rânduri cu plânsul înnodat în gât, cu durere, dar şi cu regret. Nu a fost un om blând, nu a fost un soţ, sau un tată exemplar, ba chiar mai mult, părinţii mei au divorţat în anii mei de studenţie, când aveam imensă nevoie de ei amândoi, de susţinere, de implicarea lor în viaţa mea. Curios!… acest articol va fi publicat exact în ziua în care mama va împlini 70 de ani şi poate ar trebui să vorbesc despre ea. Dar şi el este o parte din ea, din mine, din vieţile noastre. Mamei mele îi voi ura doar LA MULŢI ANI, cu sănătate şi drum curat spre mântuire! Despre tata însă, am să vă continui povestea. N-am avut o relaţie bună cu el cât a trăit, practic, nici nu am existat în viaţa lui, ca de altfel nici el într-a mea. Nu a dorit să participe când m-am căsătorit, nici când i-am botezat nepoata, nu m-a ţinut niciodată de mână, nu m-a trecut strada, nu mă suna să-mi spună la mulţi ani de ziua mea şi nici nu a fost lângă mine când am trecut prin operaţii, sau când mi-a fost greu. Apoi, am primit un telefon care mă anunţa că a murit… Cred că a fost cea mai cumplită veste pe care am primit-o până acum. Cumva, s-au năruit toate, s-a anulat şi ultima fărâmă de speranţă c-aş putea lega vreodată o conexiune cu tata… Era la sute de km de mine, ucis de un infarct, într-o moarte subită şi extrem de tristă: singur, al nimănui. Am pornit spre el şi toată viaţa mea se înfăşura în creierii mei, mii de imagini, de gânduri, îmi treceau ca un film fără final prin minte şi o durere cumplită îmi încovoia sufletul. Omul despre care credeam că va trăi cât pământul, muntele de om pe care nu-l putea dărâma nimeni şi nimic, cel care lua pietroaie de două ori mai grele ca el, în spate şi pleca cu ele, avea să-mi apară în faţă neputincios, inert, fără suflare. Omul care îmi aducea doar reproşuri şi critici, care era mereu nemulţumit de mine şi de tot ce făceam eu, avea să tacă trist, în faţa mea, pentru totdeauna. În acele momente aş fi dat orice să mă critice, să fie mânios şi supărat pe mine, aş fi dat orice, să mă ia şi pe mine tata în braţe, fie şi pentru o secundă… Apoi am început să simt o ţăcăneală în cap, inexplicabilă. Am făcut gesturi pe care nu ştiam de ce le fac. Am mers la sigur în anumite locuri în care erau lucrurile lui la care ţinea, sau acte de care aveam nevoie, fără să ştiu unde erau şi fără să fi fost vreodată la el în casă. Într-un moment de linişte şi luciditate am înţeles ce se întâmpla, de fapt: el comunica cu mine, cu subconştientul meu. Iniţial am zis că încep s-o iau razna şi că aşa ceva nu se poate. Însă, pe cât eram eu de înverşunată să mă conving de asta, pe atât îmi veneau mai multe gânduri care se confirmau ulterior, fără ca eu să cunosc realităţile lui. Deşi el îşi pregătise totul pentru înmormântare, aveam unde să-l îngrop, acolo, în satul lui natal, Optaşi Măgura, într-o secundă am schimbat tot planul. Am sunat la Hunedoara, am găsit maşină, loc de veci, capelă, preot, tot şi l-am adus ”acasă”.Aici unde era de fapt locul lui, unde muncise 40 de ani, unde a avut o familie, prieteni, etc. şi comunicarea cu el continuă şi acum, îmi dă soluţii atunci când eu nu mai întrevăd niciuna, îmi dă semne că e reală această comunicare şi, cumva, eu ştiu în sufletul meu, că îmi oferă relaţia tată-fiică, pe care nu a fost capabil să mi-o ofere cât timp a fost pe pământ şi atunci revin la ideea de la care am pornit: dacă moartea e sfărşitul vieţii, atunci de ce avem atâtea semnale de dincolo de ea? Înseamnă că nu e aşa! Înseamnă că moartea este doar un prag, o poartă spre altceva, spre o altă formă de viaţă. Apoi am înţeles că, de fapt, este întoarcerea ”acasă”! Că nu murim, când murim, ci trecem la o altă formă de manifestare, că trupul nostru este doar o carcasă, un ambalaj locuit de spiritul nostru, un templu de care trebuie să avem grijă, ca spiritul să se poată manifesta cât mai mult timp. Sunt sute de tratate, realizate de oameni de ştiinţă, care atestă prezenţa spiritului şi manifestările sale. Iar Dumnezeu ne vrea spirituali, de aceea ne şi îndrepată pe toţi în această direcţie! Odată cu decesul tatălui meu, am înţeles că moartea nu este un bau-bau, ci este singura certitudine pe care o are omul, lucru care ar trebui să ne dea de gândit fiecăruia. şi am mai înţeles că trebuie să ne pregătim zi de zi pentru întâlnirea cu ea, ca atunci când ne vom întâlni faţă-n faţă, să o recunoaştem ca pe o virtute a omului trecător care suntem şi ca pe un trofeu al unei vieţi trăite cu bucurie şi demnitate. Practic, viaţa în trup este un dar al experimentării tuturor simţurilor, ceea ce în alte forme de viaţă nu vom putea face. Dar este şi o şansă pe care a dat-o Dumnezeu omului, să se şlefuiască în condiţia de spirit. Vă invit să muriţi moartea, ca să puteţi trăi frumos această viaţă!
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!(Valentina Mureşan)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

17 minute ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

21 de minute ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

21 de minute ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

21 de minute ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

25 de minute ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

25 de minute ago