Categories: Sport

Inter Petrila îşi continuă parcursul perfect

Campioana judeţului Hunedoara, Inter Petrila, are procentaj maxim după disputarea a patru etape din acest sezon al Ligii a IV-a şi începe să se distanţeze de pluton. Trupa lui Adrian Câmpean a învins fără emoţii pe Universitatea Petroşani şi are cinci puncte mai mult decât principalele rivale, Retezatul Haţeg şi CS Hunedoara, ultima având însă un meci mai puţin jucat.

Remiză în derbiul de la Lupeni
După succesul la limită de la Geoagiu, Inter Petrila nu se putea încurca în duelul zonal cu Universitatea Petroşani. Campionii au învins clar, scor 4-1, consolidându-şi prima poziţie din clasament. Trupa de pe Jiul de Est a profitat şi de remiza înregistrată la Lupeni, între Hercules şi Retezatul Haţeg, scor 2-2, cele două rivale ale campioanei având în acest moment câte cinci puncte mai puţin. Tot la cinci „lungimi” în spatele liderului se află şi CS Hunedoara, însă doar din trei partide jucate. Echipa lui Mircea Alic jr. a învins fără probleme pe terenul Jiului Petroşani, scor 5-0, şi s-a apropiat de podium.

Băiţa, ţinută în şah la Orăştie
O semisurpriză s-a înregistrat la Orăştie, unde nou promovata Dacia a ţinut în şah pe Şoimul Băiţa, o altă echipă candidată la locurile fruntaşe. În schimb, Gloria Geoagiu a suferit al doilea eşec consecutiv, cedând pe terenul Victoriei Călan. Echipa de pe malul Streiului a înregistrat a treia victorie în campionat şi ocupă un surprinzător loc secund în clasament. Duelul „aurarilor”, dintre Certej şi Brad, s-a încheiat fără goluri iar CSM Vulcan a obţinut primul succes din acest campionat, învingând la scor de forfait pe CNS Cetate II Deva.

Liga a IV-a, etapa a IV-a
Aurul Certej – Aurul Brad 0-0
Hercules Lupeni – Retezatul Haţeg 2-2
CSM Vulcan – CNS Cetate II Deva 3-0
Victoria Călan – Gloria Geoagiu 2-1
Inter Petrila – Universitatea Petroşani 4-1
Dacia Orăştie – Şoimul Băiţa 2-2
Jiul Petroşani – CS Hunedoara 0-5
Minerul Uricani a stat
(Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

În Sudul județului, un­de pe vremuri se sco­tea diamantul ne­gru, câțiva băieți isteți au ­descoperit…

14 ore ago

Bulina albă

Avram Iancu, sportiv din Petroșani pentru că a reușit să stabilească o performanță pentru România,…

14 ore ago

Bulina neagră

Marius m., din Lupeni, recidivist pentru că a urmărit, atacat și tâlhărit o bătrână care-și…

14 ore ago

Deva: urmărire în trafic după ce un șofer fără permis nu a oprit la semnalele polițiștilor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Deva au solicitat oprirea regu­la­mentară a unui autoturism care…

14 ore ago

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat privind executarea pedepsei cu închisoarea

Polițiștii din cadrul Poliției Ora­șu­lui Uricani au desfășurat o acțiune pentru punerea în aplicare a…

14 ore ago

Vlad și Alexandru au sprijinit polițiștii în prinderea unui bărbat urmărit

În timp ce se aflau în timpul liber, în zona Centrului Vechi din municipiul Deva,…

14 ore ago