Categories: Sport

Fotbal, Liga a IV-a: CS Hunedoara este campioana judeţului

Nicolae Gavrea

Miercuri s-au desfăşurat partidele contând pentru etapa a XVII-a din Liga a IV-a de fotbal Hunedoara. După această rundă se cunoaşte, chiar dacă mai sunt trei etape de disputat, noua campioană a judeţului Hunedoara.

Formaţia CS Hunedoara a învins pe terenul de sub furnale, cu scorul de 6-0, pe AS Aurul Brad şi a totalizat 68 de puncte, suficient de multe pentru ca să-şi asigure locul I şi titlul de campioană a judeţului în actualul sezon. Cea de-a doua clasată şi deţinătoarea titlului, Inter Petrila, a făcut un meci egal pe propriul teren, 4-4 cu Victoria Călan, şi a acumulat 59 de puncte. Deci, CS Hunedoara are nouă puncte avans şi nu mai poate fi depăşită de Inter Petrila, aşa că hunedorenii privesc liniştiţi spre barajul de promovare.
CS Hunedoara va juca pentru promovarea în Liga a III-a, pe 16 iunie, de la ora 18.00, pe teren propriu, şi pe 23 iunie, de la ora 17.30, în deplasare, cu campioana judeţului Caraş Severin, posibil formaţia Voinţa Lupac, (care mai are însă de aşteptat până la confirmarea accesului în barajul de promovare) sau Viitorul Caransebeş, aflată la patru puncte în spatele celor de la Lupac, cu trei etape înainte de finalul campionatului.
Revenind la judeţul Hunedoara, în prezent, pe locul trei în clasamentul campionatului se găseşte Victoria Călan, formaţie care, după remiza de la Petrila, are un total de 49 de puncte, urmată în clasament de Şoimul Băiţa, tot cu 49 de puncte, care a învins, acasă, cu 9-1 pe Retezatul Haţeg. În lupta pentru podium se poate implica şi Gloria Geoagiu, care are 43 de puncte, dar a ieşit Hercules Lupeni, formaţie care în această etapă nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, scor 1-1, pe terenul rivalei Jiul Petroşani.

Rezultatele etapei
M. Viteazul Vulcan – Aurul Certej 1-0
Jiul Petroşani – Hercules Lupeni 1-1
Dacia Orăştie – Minerul Uricani 3-1
Şoimul Băiţa – Retezatul Haţeg 9-1
CS Hunedoara – Aurul Brad 6-0
Cetate Deva II – Gloria Geoagiu 4-0
Inter Petrila – Victoria Călan 4-4
Universitatea Petroşani a stat

Etapa viitoare, sâmbătă 19 mai
Aurul Certej – Inter Petrila
Hercules Lupeni – M. Viteazul Vulcan
Gloria Geoagiu – CS Hunedoara
Minerul Uricani – Jiul Petroşani
Retezatul Haţeg – Dacia Orăştie
Aurul Brad – Şoimul Băiţa
Universitatea Petroşani – Cetate Deva II
Victoria Călan stă

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

12 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

12 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

13 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago