Categories: Sport

CS Hunedoara îşi măreşte avansul în fruntea Ligii a IV-a

Liderul celui mai important eşalon fotbalistic judeţean a obţinut un nou succes în campionat, ajungând la 10 victorii consecutive în acest sezon după ce s-a impus cu 1-0 pe terenul Aurului Brad. Trupa lui Mircea Alic jr. a profitat şi de eşecul campioanei en-titre, Inter Petrila, la Călan, având acum şase puncte avans faţă de aceasta şi faţă de Retezatul Haţeg.

Campioana a căzut pe locul 3
Hunedorenii au primit o replică bună din partea celor de la Aurul Brad, impunându-se greu, la limită, după reuşita din minutul 15 a lui Robert Popa. Acest al 10-lea succes consecutiv din campionat o menţine pe CS Hunedoara pe primul loc al clasamentului, alb-albaştrii mărindu-şi după această etapă avansul faţă de campioana en-titre, Inter Petrila. Trupa lui Adrian Câmpean a pierdut în deplasare, scor 1-2, în faţa Victoriei Călan. Gazdele au punctat prin Răzvan Stănculea, acesta reuşind o „dublă”, iar Bocu a redus din diferenţă pentru Inter, care a căzut pe locul 3 în clasament după acest eşec. Pe locul 2, la golaveraj, a urcat Retezatul Haţeg, care a dispus pe teren propriu de Şoimul Băiţa, scor 2-0, prin reuşitele lui Popesc şi Pîrvu.

Hercules şi-a „umflat muşchii” în faţa Jiului
Scorul etapei l-a realizat Hercules Lupeni, trupa lui Dan Voicu neavând milă de vecinii de la Jiul Petroşani. Fosta campioană a învins cu 10-1, Andrei Harangozo marcând de cinci ori, Remus de Moldovan de patru ori şi Petre Băcăran o dată. De remarcat este faptul că Hercules a reuşit pentru a doua oară în sezonul actual să învingă cu acest scor, după succesul din prima etapă, contra Aurului Certej. Gloria Geoagiu se menţine pe locul 4, după victoria clară din faţa celor de la CNS Cetate II Deva iar Dacia Orăştie ocupă în continuare poziţia a cincea, după ce s-a impus la Uricani. Singura remiză a etapei s-a înregistrat la Certej, unde Aurul şi CSM Vulcan au marcat fiecare câte o dată.

Liga a IV-a, etapa a XII-a
Aurul Brad – CS Hunedoara 0-1
Victoria Călan – Inter Petrila 2-1
Retezatul Haţeg – Şoimul Băiţa 2-0
Gloria Geoagiu – CNS Cetate II Deva 4-0
Minerul Uricani – Dacia Orăştie 1-3
Hercules Lupeni – Jiul Petroşani 10-1
Aurul Certej – CSM Vulcan 1-1
Universitatea Petroşani a stat
(Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

5 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

5 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago