Categories: Sport

Cornea avertizează juniorii: „Dacă nu ne ajută, sunt liberi să plece!”

Deşi CNS Cetate Deva a pierdut vineri abia primul meci din acest campionat, impresia generală a fost că trupa din reşedinţa judeţului se află în criză. Supărat la finalul jocului cu ACS Şirineasa, antrenorul Sorin Cornea s-a declarat nemulţumit de prestaţia jucătorilor Under 19, cărora le-a dat un ultimatum.

„Nu am fost mai prejos ca Şirineasa!”
După a treia partidă de pe teren propriu fără victorie în campionat şi totodată a treia la rând fără gol marcat, Sorin Cornea, antrenorul principal al echipei CNS Cetate Deva, s-a declarat nemulţumit în primul rând de ineficacitatea echipei sale, considerând însă că adversarul nu a fost cu nimic mai prejos. „Am întâlnit o echipă care a ajuns o singură dată la poartă, pe o minge lungă trimisă în spatele apărării, iar noi nu am fost în stare un meci întreg să marcăm măcar o dată. Nu cred că am fost mai prejos decât Şirineasa. Ei au fost mai pragmatici, au marcat o dată şi au ştiu să se apere. Deşi am adus de multe ori mingea în faţa porţii, ceva a lipsit. Părerea mea este că şi arbitrii ne-au anulat un gol valabil, la Romică David, dar aşa e când îl ai pe Gheorghe Constantin (n.r. fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor) în spate”, a spus antrenorul devean.

„Săgeţi” către jucătorii Under 19
Tehnicianul alb-albaştrilor nu a fost satisfăcut nici de jocul prestat de jucătorii Under 19, cărora le-a adresat public un avertisment. „Meciul de astăzi a fost un avertisment pentru juniori. Ori joacă şi ne ajută, ori sunt liberi să plece. Avem destui copii buni în Deva şi o să aducem de la echipa a II-a jucători serioşi care vor să ne ajute. Probabil trebuie să fim mai serioşi, să ne antrenăm mai mult şi să avem o viaţă privată mai bună”, a răbufnit Sorin Cornea. Antrenorul lui CNS Cetate Deva i-a folosit ca titulari vineri, drept jucători Under 19, pe Codrin Coteţ, Flavius Staicu şi Laurenţiu Moţ. Ultimii doi au fost înlocuiţi după 32 de minute, respectiv 52 de minute, cu Vlad Costea şi Marius Lupu. Coteţ şi Lupu au ratat cele mai mari ocazii ale devenilor în duelul cu Şirineasa.

Vrea în liga secundă cu numele de Jiul
Dacă în tabăra deveană a fost tristeţe, în cea a grupării din Petroşani a fost sărbătoare. După a patra victorie consecutivă în campionat, jucătorii, împreună cu staff-ul tehnic, au sărbătorit în vestiar succesul de la Deva. Antrenorul principal al echipei, Gabriel Mangalagiu, a precizat că Şirineasa îşi doreşte să joace în Liga a II-a iar în viitor se va numi Jiul Petroşani. „A fost un meci dificil, împotriva unei echipe bune, şi ne bucurăm că am câştigat şi am obţinut a patra victorie consecutivă. Obiectivul nostru e foarte clar, promovarea. Chiar dacă anul trecut am reuşit să ne salvăm de la retrogradare, anul acesta cu alţi jucători, ne vom lupta pentru promovare. Ne va fi greu, pentru că avem adversari puternici, iar noi, faţă de începutul campionatului, am pierdut opt jucători. Sunt nişte chestiuni juridice referitoare la schimbarea denumirii pe care nu vreau să le comentez. În timp, se vrea ca această echipă să fie echipa renăscută a Jiului Petroşani. Publicul din Petroşani merită asta, pentru că sunt nişte suporteri minunaţi”, a spus antrenorul lui ACS Şirineasa. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

16 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

16 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

16 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

16 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

16 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

16 ore ago