Categories: ComunitateFlash

Înghesuială la plata impozitelor

Andreea Lazăr

Câteva mii de deveni şi-au onorat, în aproximativ o săptămână, obligaţiile financiare către administraţia locală. Graba multora dintre ei este cauzată de reducerea de cinci procente de care beneficiază cei care îşi achită integral  impozitele până la sfârşitul lunii martie.

Pensionarii, cei mai buni platnici
Începând cu prima zi de plată a impozitelor, la serviciul specializat al Primăriei Deva este aglomeraţie continuă. Zilnic, aproximativ 400 de persoane se prezintă la ghişeu pentru a-şi achita dările către stat. Cei mai mulţi sunt pensionari, cu vârste cuprinse între 50 şi 60 de ani. „În prima zi de plată a impozitelor din acest an s-au prezentat 650 de persoane, iar de atunci, vin să-şi achite impozitele pe locuinţe şi autovehiculele cam 400 de oameni în fiecare zi. Totuşi, numărul acestora este mai mic în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când cei care doreau să plătească taxele la început de an, aproape că se călcau pe picioare la ghişee”, a declarat Carla Popa, şeful Serviciului Taxe şi Impozite al Primăriei Deva.
Ghişeele serviciului de taxe şi impozite sunt deschise zilnic între orele 8.00 – 16.30. De asemenea, plata impozitului se poate face şi online, direct de pe pagina de Internet www.primariadeva.ro.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

12 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

18 ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

4 zile ago