Incendiul, care nu s-a soldat cu pagube sau victime, a fost provocat de aprinderea unor filtre de la un turn de răcire, în urma unor operaţiuni efectuate la turn. De fapt, respectivul turn de răcire al termocentralei intra în reparaţii şi de lucrări se ocupa o echipă de la Energoconstrucţia.
„La Termocentrala Paroşeni, a avut loc un incendiu la un turn de răcire, care urma să intre în lucrări de reabilitare. S-au aprins nişte filtre de răcire din material plastic, care au antrenat şi filtrele încă nedesfăcute din interior. A intervenit formaţia de pompieri a Termocentralei Paroşeni iar noi am fost solicitaţi să-i sprijinim. Am intervenit cu o autospecială, cu cinci subofiţeri şi un ofiţer”, a declarat maiorul Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani. Filtrele care au ars în incendiu erau uzate şi urmau să fie înlocuite, astfel că nu au fost pagube materiale şi nici activitatea termocentralei nu a fost afectată. (M. Gânju)
Doi fruntași ai turnătoriilor din vremea fostului regim au ajuns la concluzia că experiența lor…
Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…
Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…
Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…
Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în cadastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…
Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…