Categories: ActualitateFlash

Trei cai salvaţi de la moarte de pompieri

Maximilian Gânju

Trei cai au fost salvaţi de la moarte de echipele de pompieri din cadrul Detaşamentului Petroşani, în urma unei operaţiuni contracronometru. Animalele au fost înghiţite de halda de cenuşă a Termocentralei Paroşeni.
Cele trei exemplare, deosebit de frumoase, aparţin unui ONG din municipiul Vulcan care are un parc de călărie şi oferă, printre altele, şedinţe de hipoterapie pentru copiii cu sindromul Down ori cu alte afecţiuni. Caii au scăpat din stabiliment şi au ajuns să pască pe marginea haldei de cenuşă de la Coroieşti a Termocentralei Paroşeni, unde s-au afundat şi riscau să moară sufocaţi. Îngrijitorii i-au descoperit afundaţi în mâlul haldei şi şi-au dat seama că nu au nici o şansă de a-i scoate la timp. Aceştia au cerut ajutor pompierilor din cadrul Detaşamentului Petroşani, militarii reuşind să salveze cabalinele.
„Intervenţia a fost destul de dificilă, dat fiind faptul că animalele se afundau în mâlul dens, iar accesul la ele a fost extrem de dificil. Colegii mei, care au intervenit la solicitare, au reuşit să lege caii cu furtunele de pe autospecialele intervenţie şi să-i tragă afară din halda de cenuşă înainte de a se sufoca. A fost o misiune contracronometru, dar finalizată cu succes”, a declarat comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, lt.col. Adrian Avram.
Şi reprezentanţii ONG-ului din Vulcan au răsuflat uşuraţi după ce au constatat că exemplarele sunt nevătămate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

10 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat des­pre o duduie din zonă cu ambiții cât Eve­res­tul și cu…

10 ore ago

O INVESTIȚIE ÎN RESPECT: Noua capelă municipală din Hunedoara prinde contur

Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…

10 ore ago

NOTA DE PLATĂ A NEGLIJENȚEI: Devenii riscă să achite 2 milioane de euro din cauza unor tarife „uitate” de funcționari

O eroare administrativă gravă, în­tinsă pe parcursul a aproape un de­ce­niu, amenință direct buzunarele lo­cuitorilor…

10 ore ago

Un nou utilaj modern a ajuns la Primăria Peștișu Mic: Echipament performant pentru curățarea și întreținerea comunei

Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospo­dăririi comunei Peștișu Mic se ex­tin­de. Un echipament modern…

11 ore ago