În municipiul Hunedoara se numără câinii din gospodării

Adriana Năstase

În săptămânile următoare, pe raza mu­ni­cipiului Hunedoara va demara o campanie de microcipare şi înregistrare a câinilor din gospodării în Registrul Electronic al Câi­nilor cu Stăpân (RECS). Legea 258 din 2013 prevede acest lucru ca obligaţie pen­tru toţi deţinătorii de câini, pe cheltuiala acestora. Primăria municipiului Hunedoara şi Asociaţia Humane Society Hunedoara do­resc să vină în sprijinul deţinătorilor de câini.

Prima acţiune
Primii paşi concreţi ai campaniei de în­registrare şi sterilizare a câinilor din gos­po­dării, pe tema căreia s-a discutat, pentru pri­ma dată, la nivel local, în data de 20 apr­i­lie a acestui an, au fost stabiliţi ieri, în ca­drul unei noi întrevederi la care a participat şi Daniel Vîţă, medicul veterinar conce­sio­nar al serviciilor de prevenţie şi combatere a bolilor transmisibile de la animale la om, pentru municipiul Hunedoara. La întâlnire au mai fost prezenţi Lucian Trestianu şi Oc­ta­vian Nanu – din partea Asociaţiei Hu­mane Society, dr. Ioan Cristei – din partea Direc­ţiei Sanitar Veterinare Hunedoara şi prim­arul municipiului Hunedoara, Dan Bo­bo­u­ţanu.
În urma discuţiilor s-a stabilit ca, într-o primă fază, să se efectueze operaţiunile de microcipare şi înregistrare în RECS a tuturor câinilor din gospodării, iar într-o a doua eta­pă să se treacă la sterilizarea acestora, con­form prevederilor Legii 258/2013.

Ajung pe străzi
„Noi dorim acum să găsim soluţii comode şi lipsite de costuri importante pentru pro­prietarii de câini, apelând la acţiuni de vo­lun­tariat şi la sprijinul societăţii locale Salub Prest. Apreciez disponibilitatea la coo­perare a domnului doctor Daniel Vîţă şi sper ca dumnealui împreună cu medicii cu care colaborează, dar şi cu veterinarii pe care noi şi Asociaţia «Humane Society» Hu­ne­doara îi avem ca voluntari, să putem în­cepe o acţiu­ne atât de amplă. Avem nevoie şi de înţelegere din partea proprietarilor de câini neînregistraţi în RECS. În fapt, noi vrem să le întindem o mână de ajutor pen­tru ca ei, proprietarii de câini, să nu mai fie pasibili de amenzile de ordinul miilor de lei prevăzute în Legea 258 din 2013. Derulăm această campanie pentru că, o ştim cu toţii, câinii care ajung pe străzi provin din gos­podării, mai ales din gospodăriile în care patrupezii nu sunt înregistraţi şi sterilizaţi, conform legii. Ne dorim ca prima fază a cam­paniei să înceapă efectiv, prin mi­cro­cipări şi în­re­gistrări în RECS, de la jumă­ta­tea lunii iunie a acestui an”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hune­doara.
Reprezentanţii Primăriei municipiului Hu­nedoara au precizat că se caută soluţii pentru ca proprietarii să aibă costuri cât mai mici în procesul de înregistrare şi ste­ri­li­zare a căţeilor din gospodării.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Telefoanele care schimbă ritmul zilelor aglomerate

În lumea telefoanelor premium, diferența nu mai stă doar în specificații. Stă în felul în…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doamna care este... Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că o cucoană, în trecut…

13 ore ago

Bulina albă

Cătălin Valea, sportiv din Petroșani Pentru organizarea unei noi ediții a competiției de ciclism motan…

13 ore ago

Bulina neagră

Veniamin F. , din Vulcan Pentru că nu a respectat obligațiile instanței, fiind condamnat cu…

13 ore ago

Practica viitorului se face la liceul agricol din Geoagiu

Magdalena Șerban Practică spre viitor este un proiect dedicat modernizării educației (în special în domeniul…

13 ore ago

Bani europeni pentru precizie și acuratețe la Spitalul Județean de Urgență Deva

Magdalena Șerban Modernizarea Laboratorului de Ana­tomie Patologică a Spitalului Județean de Urgență Deva, prin completarea…

14 ore ago