Categories: Actualitate

Şi-a antrenat câinii de vânătoare folosind mistreţi vii

Tânărul a fost săltat de poliţişti şi dus în Centrul de Arest Preventiv din cadrul Poliţiei Deva, unde şi-a petrecut ultimele 24 de ore.Este urmărit penal pentru comiterea infracţiunii de rele tratamente aplicate animalelor.

Pentru dresaj
Poliţiştii din cadrul Biroul pentru Protecţia Animalelor Hunedoara au aflat că un tânăr de 20 de ani, din localitatea Roşcani, îşi asmuţea câinii de vânătoare pe doi porci mistreţi crescuţi în gos­podăria părinţilor, pentru a le dezvolta agresi­vi­tatea. ”Poliţiştii au stabilit, în urma verificărilor efec­tuate, că în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, a antrenat şi dresat câini de vânătoare pe animale vii, respectiv pe mistreţii pe care acesta îi deţinea în gospodăria familiei. Cele două animale care au fost folosite la efectuarea activităţilor de dresaj a câinilor de vânătoare (pentru controlul agre­sivităţii pe animale vii) au fost preluate printr-un ordin de punere în adăpost care fost înaintat către Consiliul Judeţean Hunedoara, care l-a pus în executare prin relocarea animalelor în menajeria Parc Bejan, aparţinând Primăriei municipiului Deva”, a informat IPJ Hunedoara. Individul a fost re­ţinut de poliţişti pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate animalelor. Acesta va fi dus în faţa pro­cu­rorilor pentru a se decide o măsură preventivă pe durata cercetărilor. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago