În era digitală, la Lelese sărbătorile pascale au sens și se țin cu sufletul

Magdalena Șerban

Dacă vrei să vii în contact cu locurile unde tradițiile trăiesc, nu doar su­pra­viețuiesc, atunci mergi la Lelese. Iar dacă îți dorești să auzi povestea zonei, spusă cu mult patos, îl cauți pe pri­marul de acolo. Își promovează me­lea­gu­rile cum nici o agenție de marketing internațional, bine cotată, nu ar putea să facă asta. Pentru că unde se simte suflet, mesajul e deja transmis. Dar cum mai e de Paști, la pădureni?

Copilăria fără filtru
,,Pădurenii se întâlnesc de sărbători, nu fug unii de alții. Așa era și pe vremuri, lumea se întâlnea. Făceam liceul fiecare pe unde alegea, așa că abia așteptam să ne întoarcem la noi în sat și să ne re­ve­dem. Nu chiar în duminica Paștilor, când ziua respectivă o petreci cu familia, ci a doua și a treia zi de Paști. Era splendid. Jucam jocurile copilăriei, iar la unele par­ticipa inclusiv preotul. Jucam piua, ju­cam tot felul de jocuri bătrânești, spu­neam ghicitori, apoi mergeam la un meci de fotbal. După ce jucam meciul, ne schimbam și mergeam la distracție. Abia așteptam să facem toate astea. Și pe vremuri, familiile de pădureni, ca și acum, erau foarte împrăștiate, adică băr­bații erau plecați ori la mină, ori la muncă la pădure, copiii erau plecați pe la școli, iar de Paști când veneai acasă, abia așteptai să fie toate generațiile la un loc. La noi încă se păstrează frumu­se­țea sărbătorilor și a obiceiurilor. Cea mai mare bucurie e de a te vedea unii cu alții. Când mergi la Înviere nu e plăcere mai mare decât să ne întâlnim cu toții, in­diferent fiecare pe unde e plecat. Co­piii vin la bunici și nu vin doar copilașii, ci și familiile lor, care de pe unde sunt. Unii vin, chiar dacă vin la case goale. Nu mai au bătrânii, nu le mai trăiesc. Vin să se va­dă cu prietenii din copilărie”, a spus pri­marul din Lelese, Ciprian Achim (foto).

Pregătirea sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea Învierii Domnului
Legat de Postul Paștilor, Păresimile sau Patruzecimea – adică postul dina­in­tea Învierii Domnului – el este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru pos­turi de durată ale Bisericii Ortodoxe. În pri­mele trei secole creștine, durata şi felul postirii nu erau uniforme în tot spa­țiul orto­dox, astfel încât unii posteau o sin­gură zi (în Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică vineri şi sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săp­tămâni înainte de Paşti. La sfârșitul secolului al III-lea, Postul Paștilor a fost îm­părţit în două perioade diferite, cu nu­miri distincte: Postul Păresimilor, care ţi­nea până la Duminica Floriilor, cu o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o singură săptămână, adică din Duminica Floriilor și până Ia Praznicul Învierii Domnului. ,,Pădurenii nu prea țineau post pe timpuri, dar după trecerea anilor, lucrurile s-au schimbat și ținem din ce în ce mai mult post. Țin min­te când eram copil că ai mei se mirau de cei care ve­neau la lucru la noi în zonă, la mină, și care erau din nordul Ardealului, partea de la Cluj, în sus. Țineau un post foarte strict, nici măcar vasele nu le foloseau până nu le fierbeau, întâi. Acum, cu scurgerea anilor, și mai multă lume ține post. Asta nu e rău nici pentru să­nă­tate, nu doar creș­ti­neș­te. Doar că e o di­fe­rență. Pentru cine­va care stă pe Valea Mureșului, de ex­em­plu, e puțin mai ușor să postească, dar la noi la pădureni, după o iarnă grea, mai ai ceva fasole, și aia întărită, cartofi nu prea, e mai greu”, a mai arătat edilul-șef.