Categories: Actualitate

Hunedorenii, invitaţi la petrecere

Nicolle Ebner

 Criza economică nu a reuşit să „omoare” tradiţia revelioanelor în stradă organizate de administraţiile locale. E drept că petrecerile nu mai au fastul vremurilor când „economia duduia”, şi doar câteva primării de municipii au reuşit să „rupă” din sărăcia bugetelor câteva zeci de mii de lei pentru un foc de artificii şi un spectacol folcloric de câteva ore.

Deva-Revelion în stradă
Primăria Deva a decis să organizeze şi în acest an „Revelion în stradă”, eveniment pentru care a alocat 15.000 de lei, sumă la care se mai adaugă 10.000 din sponsorizări. Petrecerea va avea loc în faţa Casei de Cultură „Drăgan Munteanu” şi va dura două ore, între 23.00 şi 01.00, din noul an 2010. Printre cupe de şampanie şi vin fiert, devenii vor avea parte de un program folcloric, susţinut de Ansamblul Silvana, iar la miezul nopţii vor fi focuri de artificii.

Hunedoara – doar foc de artificii
În Hunedoara, administraţia locală anunţă un Revelion modest -doar un foc de artificii la cumpăna dintre ani. În schimb, conducerea primăriei a pus accent pe organizarea unor evenimente dedicate pensionarilor şi care se vor desfăşura în perioada 27-29 decembrie. Este vorba de Balul pensionarilor, ce se va derula pe o perioadă de trei zile, la cantina Liceului de Telecomunicaţii, şi la care şi-au cumpărat deja bilete peste 450 de pensionari din Hunedoara.

Petroşani – “Revelionul Pensionarilor 2010”
În acest an, Revelionul în stradă nu mai este o opţiune, dar administraţia locală a decis să nu şteargă de pe listă acţiunile cultural- artistice destinate acestei perioade, mai precis spectacole, expoziţii, recitaluri, şi în special, Revelionul pensionarilor. În vederea organizării tuturor acţiunilor propuse, din bugetul local s-a alocat suma de 20.300 de lei.

Brad – petrecere în aer liber şi discotecă
Şi edilul şef al municipiului Brad, Florin Cazacu, a hotărât să păstreze tradiţia de a sărbători împreună cu brădenii noaptea trecerii dintre ani, chiar dacă este criză. Trecerea în 2010 va fi marcată de focuri de artificii, iar între orele 23.00 şi 01.00 dimineaţa, locuitorii Bradului sunt invitaţi la o petrecere în aer liber, cu muzică populară. În paralel, discotecă pentru tineri, de data aceasta pe muzică înregistrată.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

22 de pompieri militari ai Detașamentelor din Orăștie și Deva au intervenit pentru lichidarea unui puternic incendiu izbucnit noaptea trecută în localitatea Romos.

Pentru misiunea de stingere au fost direcționate 5 autospeciale de stingere și un echipaj medical…

22 de minute ago

Laurentiu Nistor, presedintele CJ Hunedoara:

Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

17 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

17 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

17 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

17 ore ago