Categories: ComunitateFlash

Hunedorenii dau buzna la magazinele second hand

Acum, când locurile de muncă sunt din ce în ce mai puţine şi numărul şomerilor este în creştere, hunedorenii bat la uşa magazinelor second hand, pentru a-şi îmbrăca familia.
Dacă până acum, acest gen de magazine era dedicat exclusiv persoanelor fără posibilităţi, criza le-a transformat într-o opţiune pentru toate buzunarele care vor să îşi reducă cheltuielile. Pensionarii şi persoanele cu venituri minime erau, până nu demult, clienţi fideli ai acestora. Situaţia s-a schimbat însă. Din ce în ce mai mulţi oameni sunt nevoiţi să facă economii şi apelează la magazinele cu marfă mai ieftină. Indiferent de statutul social sau profesional, foarte mulţi hunedoreni au devenit adepţii magazinelor second hand. „Vânzările merg foarte bine, poate şi datorită reducerilor de preţuri pe care le facem. Clienţii care trec pragul magazinului nostru sunt din toate categoriile sociale. Nu ne mai miră când vedem că intră o doamnă foarte aranjată şi îmbrăcată cu haină de blană”, a declarat Amalia Ciucudean, vânzătoare la un magazin second hand din Deva.

La vremuri de criză, preţuri surpriză
Pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, magazinele anunţă diferite oferte promoţionale. „Într-o zi când avem schimbare de stoc, avem preţuri prestabilite. A doua zi avem 50 la sută la orice produs. A treia zi orice costă 3 lei, a patra zi totul la 2 lei, respectiv în ultima zi, când stocul e relativ gol, orice produs costă 1 leu” a declarat o reprezentantă a unui magazin second hand.
Hainele sunt importate în mare parte din Anglia, Italia şi Germania. Există magazine unde se aduc şi haine de calitate şi cu etichetă pe ele. Bineînţeles că preţul acestora este mult mai mare. Spre exemplu, o haină de blană naturală costă 500 de lei, dar doamnele mai cu dare de mână pot pleca acasă cu un astfel de articol vestimentar la jumătate de preţ. (N. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

17 ore ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

17 ore ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

17 ore ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

17 ore ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

17 ore ago