Măsurile extrem de răuvoitoare ale guvernului împotriva dascălilor i-au făcut până şi pe cei exagerat de corecţi şi de conştiincioşi dintre profesori să reacţioneze negativ la adresa mai marilor ţării, care-i tratează cu dispreţ. Cică directorul unei instituţii de învăţământ din oraşul cu cetate, care până acum era extrem de meticulos în a verifica felul în care îşi cheltuiau subalternii cei 140-150 de lei primiţi pentru cumpărarea de cărţi, s-a dat pe brazdă, în semn de protest. Astfel, directorul le-a dat de înţeles profesorilor din şcoala sa, că în acest an, nu le va mai cere să vadă ce cărţi şi-au achiziţionat, ci aşteaptă doar facturile care să justifice cumpărarea de material didactic şi de cercetare. În consecinţă, profesorii din respectiva şcoală nu au mai fost obligaţi în acest an să împrumute cărţi de la prieteni şi colegi, pentru a le prezenta la control, ci au avut doar grija procurării unei facturi din librării.

 Cică, un antrenor şi o sportivă din judeţ, cu eterne pretenţii de performanţă, au încheiat anul 2009 cu o „aventură” internaţională ce stabileşte un record negativ în planul balanţei cheltuieli – reuşite. Cei doi şi-au propus să aplice strategia echipelor de top sau a performerilor de nivel mondial care participă la concursuri sau efectuează turnee demonstrative în extremul orient, pentru a-şi rotunji încasările, însă şi-au luat o ţeapă cât toate zilele. Sportiva şi antrenorul au pus mână de la mână… din banii clubului de stat pe care-l reprezintă şi de la unii sponsori şi au strâns 20.000 de lei, pentru a participa la un concurs internaţional în ţara de origine a sportului oriental, dar olimpic, pe care-l practică. Ţelul lor era să facă o figură frumoasă, care să le asigure motive de umflare în pene la revenirea acasă şi să îşi facă bani de buzunar şi… cumpărături, prin câştigarea unor premii din respectivul concurs. Numai că, toate planurile s-au năruit după nici 15-20 de secunde de la startul competiţiei. Sportiva a fost victima unui procedeu tehnic perfect executat de o adversară, evident, mai bine pregătită, şi a fost eliminată, înainte de a apuca să… se acomodeze cu atmosfera. Cei doi s-au ales astfel doar cu excursia, însă aceasta a fost extrem de scumpă şi au rămas şi cu buzunarele goale şi fără motive de laudă. Sperăm să fi învăţat măcar morala proverbului ce recomandă să te întinzi exact cât îţi e plapuma…

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

51 de minute ago

Când un laptop îți schimbă felul în care gândești munca

Există o categorie de oameni care nu mai calculează prețul unui laptop în lei, ci…

2 ore ago

ANUNȚ

SUPLIMENTARE ORDINE DE ZI ȘEDINȚĂ ORDINARĂ  CONSILIULUI JUDEȚEAN HUNEDOARA   Având în vedere Anunțul anterior…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

21 de ore ago