Categories: Gura lumii

Gura lumii 22.06.2016

Se vorbeşte printr-o urbe din judeţ că profesorii unei şcoli nu sunt tocmai fericiţi pentru alegerea profesională pe care au făcut-o. Asta pentru că învăţăceilor din ziua de astăzi numai de şcoală nu le pasă, iar atitudinea lor faţă de dascăli este de-a dreptul revoltătoare. Spre exemplu, în timpul unei ore de curs, profesorul se poate trezi cu o coajă de banană în cap, sau poate fi aposrofat de către elevi, fără să poată să riposteze. Nu are voie să le vorbească pe un ton aspru, pentru că-i stresează pe bieţii copilaşi şi în orice moment s-ar putea trezi cu o plângere la direcţiune, sau la alte organe superioare. Despre o măsură mai aspră nici nu poate fi vorba, pentru că şi în această situaţie ar fi aspru sancţionat, sau chiar exclus din învăţământ. Ar putea să le scadă nota la purtare, dar şi acest lucru este interzis printr-o lege nescrisă a şcolii. Din dorinţa de a păstra nepătată imaginea instituţiei de învăţământ, directorul şcolii ascunde gunoiul sub preş, preferând să-i sacrifice pe bieţii dascăli.

Au mai rămas zile numărate până la instalarea în funcţii a noilor aleşi, iar vechii, cei care au pierdut, nu se lasă duşi de pe poziţii. Aşa că, pentru a nu fi daţi uşor uitării, unii dintre ei mai lasă câte o bombă, care urmează să explodeze în timpul mandatului succesorului lor. Spun gurile rele că la o primărie orăşenească din judeţ, fostul i-a lăsat nou venitului câteva şopârle, pe care dacă nu va şti cum să le apuce, s-ar putea să-l coste foarte mult. Iar, bucuria victoriei s-ar putea să-i treacă rapid, dată fiind greutatea problemelor cu care urmează să se confrunte, unele dintre ele cu trimitere directă la vistieria publică..

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

o zi ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

2 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

2 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

2 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

2 zile ago