Categories: Sport

Hunedoara are noi campioni la atletism

Campionatele naționale de atletism pentru juniori U18 s-au desfășurat la finalul săptămânii trecute la Pitești cu o participare numeroasă, la întreceri fiind prezenți 474 de sportivi,230 feminin si 244 la masculin, reprezentând 101 clu­buri din șară.

Cel mai titrat
La ediția din acest an au fost înre­gis­trate două noi performanțe de excepție. Astfel, tânăra sportivă Elisa Marusia Enache (foto), legitimată la LPS Cetate Deva
și-a trecut în palmaresul personal un nou titlu de campioana națională, cucerind me­dalia de aur în proba de săritura în înăl­țime. Atletă din Deva a încheiat competiția cu o săritură care a măsurat 1,67 m, a­proape de obiectivul propus pentru acest an.
Apoi, cel mai titrat sportiv din județul Hunedoara prezent la întrecerile de la Pitești a fost Adelin Daniel Pop, legitimat la CSS Hunedoara, care s-a întors de la concursul național cu două medalii. Adelin este noul campion național în proba de 800 m pe care a câștigat-o cu timpul de 1:55.21. Cu dublă legitimare la CSS Hu­nedoara și CSM Vatra Dornei, sportivul se pregătește cu Ştefan Beregszaszy și este atent urmărit de campioana noastră Maria Claudia Florea, care îi este și parteneră de antrenamente, lucru care s-a văzut în ultimele performanțe înregistrare de Adelin.
Cea de a două medalie cucerită de Adelin Pop este una de argint pe care tânărul atlet din Hunedoara a câștigat-o în proba de 1.500 m, unde a fost cro­no­me­trat cu timpul de 4.11.76. În aceeași probă, Dorin Ionuț Huțanu, legitimat și el la CSS Hunedoara, a încheiat competiția pe locul IV iar la 800 m s-a clasat pe locul VI.
Două medalii de argint a adus la pal­ma­resul CSS Hunedoara, atleta junioară Petrina Pivniceru, clasată pe locul secund în probele de 100 m (timp înregistrat 12.59 sec) și la 200 m (25.70 sec).
Daniel Eric Rus (legitimat la LPS Cetate Deva) și-a trecut în palmares o medalie de argint în proba de 5.000 m. El s-a clasat pe locul V în proba de 3.000 m.
Grațiela Maria Pantea (legitimată la LPS Cetate Deva) s-a clasat pe locul VI la triplu­salt cu o săritură care a măsurat 10.92 m, iar colega ei de club Marta Florina Mariș s-a situat pe locul IX la săritura în lungime.
Următoarea competiție organizată de către Federația Română de Atletism este Campionatul Național de probe com­bi­nate pentru seniori, tineret (U23), juniori 1 (U20), juniori 2 (U18) și juniori 3 (U16), eta­pă finală, programat în perioada 23-24 iu­lie 2021 la București.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o arie din sudul județului nostru, zonă protejată de lege, are loc un adevărat jaf.…

2 ore ago

Bulina albă

Avram Iancu, sportiv temerar din Petroșani Pentru că și-a propus să traverseze Canalul Mânecii dus-întors,…

2 ore ago

Bulina neagră

Constantin P., din municipiul Petroșani Pentru că este judecat deoarece a înșelat zeci de persoane…

2 ore ago

Laurențiu Nistor: FC Corvinul 1921 Hunedoara, o echipă cu care ne mândrim!

Performanța obținută în acest sezon de echipa de fotbal FC Corvinul 1921 Hunedoara este una…

2 ore ago

Polițistul corupt din Petroșani va fi judecat

Curtea de Apel Alba Iulia a dat dreptate instanței Tribunalului Hunedoara în privința acordului de…

2 ore ago

IFN înșelat de doi soți

Aceștia s-au folosit de datele per­sonale ale fostului soț al femeii și au scos un…

3 ore ago