Ieri, magistraţii Tribunalului Hunedoara au avut de hotărât în două dosare, ambele cu furt, dacă inculpaţii rămân sau nu după gratii. Pentru primul dosar, Judecătoria Petroşani a decis menţinerea după gratii a inculpaţilor, iar pentru al doilea dosar, responsabilă este Judecătoria Haţeg. Nemulţumiţi de faptul că instanţele au decis să prelungească arestul preventiv, persoanele trimise în judecată au atacat încheierile penale cu recurs la Tribunalul Hunedoara. Magistraţii au respins contestaţiile ca nefondate, hotărârea fiind una definitivă.
În primul dosar este vorba de doi petroşăneni, Tibor Balint şi Vasilică Iacob, care sunt acuzaţi, alături de alţi trei indivizi, că au atacat şi au bătut un paznic al unei societăţi comerciale, pentru a fura un cablu de cupru. Inculpaţii au fost reţinuţi la începutul lunii iulie. Paznicul care a fost agresat de către hoţii de cupru a ajuns la spital. Acesta este şi motivul pentru care magistraţii au admis propunerea procurorilor ca bătăuşii să fie trimişi după gratii.
În cel de-al doilea caz, hunedorenii Nicolae Gongeanu şi Cătălin Constantin Bujor au ajuns după gratii în luna noiembrie 2013, după ce anchetatorii au stabilit că au furat sute de relee de semnalizare de la instalaţiile de cale ferată de pe tronsoanele Simeria – Petroşani şi Simeria – Vinţu de Jos. Prejudiciul produs de grupare este unul imens, în valoare de peste 1,1 milioane de lei. (N. Bumbac)
Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…