Categories: Gura lumii

Gura lumii, 27.05.2019

S-au lăudat că au demarat o operaţiune de susţinere a faunei, dar realitatea este alta. Statul a dat bani frumoşi pentru hrana complementară a unor vieţuitoare aflate în perioada de creştere a puilor. Cei care ar fi trebuit să se asigure că furajele ajung unde trebuie, în loc să facă acest lucru, spun cârcotaşii că şi-au îngrăşat propriile animale. Unul dintre şefi are într-o fermă retrasă de la poalele munţilor zeci de mistreţi. Întreţinerea lor nu este deloc ieftină şi cum sunt animale sălbatice, chiar dacă sunt în ograda sa, pot primi ajutor de la stat, s-a gândit omul, dacă va trebui vreodată să aibă o justificare. Gurile rele susţin că tone de furaje au ajuns în gospodăriile şefilor, iar cei care nu au gospodării şi-au valorificat partea la depozitele de grâne din sudul judeţului.

A sperat că va fi şef al unei localităţi din sudul judeţului, însă n-a fost să fie, în ciuda sutelor de mii pompate în politică. Este vorba de un afacerist renumit pentru abilitatea sa de a face afaceri doar cu statul. Numai că vaca sa de muls a cam rămas fără lapte de ceva ani, iar el a ajuns la fundul sacului. Numeroasele cheltuieli cu amantele, fiul risipitor ori costurile cu întreţinerea palatelor l-au cam făcut să se uite şi spre un job la stat. Prin urmare, ar vrea ceva care să-I scoată din necaz, o direcţie care învârte bani mulţi. Gurile spun că este mai toată ziua pe la uşile unor decidenţi, unde încearcă să-I convingă să-i dea un post şi lui. Gurile rele spun că nu s-a dus cu mâna goală niciodată, iar acum investiţia sa ar putea da roade.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII DIN DEVA

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, pentru 24 de…

37 de minute ago

TÂNĂR REȚINUT PENTRU FURT CALIFICAT DINTR-O BISERICĂ AFLATĂ ÎN REABILITARE, ÎN MUNICIPIUL VULCAN

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vulcan au identificat și reținut un tânăr bănuit de comiterea…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

23 de ore ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

23 de ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

23 de ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

23 de ore ago