Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vulcan au identificat și reținut un tânăr bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, faptă săvârșită în noaptea de 17/18 februarie a.c., în municipiul Vulcan. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, în data de 18 februarie a.c., în jurul orei 09.30, cu privire la faptul că, în cursul nopții anterioare, o persoană cu identitate necunoscută ar fi pătruns prin escaladarea gardului în curtea unei biserici, lăcaș de cult aflat în proces de reabilitare. Aceasta ar fi încercat să sustragă bani din cutia milei și ar fi sustras mai multe scule aparținând societății comerciale care efectuează lucrările de renovare.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 3.000 de lei, fiind recuperat în totalitate în urma activităților desfășurate de polițiști.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr de 18 ani, din aceeași localitate, bănuit de comiterea faptei, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, cu propuneri legale corespunzătoare.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…