Categories: Gura lumii

Gura lumii, 25.07.2018

Cică învârtelile celor care au administrat judeţul în trecut au mers departe, foarte departe, până în creierul munţilor. Acolo unde au pus pe picioare câteva construcţii care ar fi trebuit să fie solide. Însă, ce să vezi, numai despre construcţii solide nu poate fi vorba. Spun cârcotaşii că una s-a scris în acte şi alta s-a întâmplat în realitate. În loc de bolţarii din acte s-au folosit scânduri şi în loc de ţiglă, s-a pus tablă ieftină. Aşa de ieftină, încât unii se miră cum de n-a luat-o vântul până acum. De ce au făcut aşa ceva? Răspunsul e simplu. În acte, materialele costau mai mult decât în realitate, surplusul rămânând în buzunarele celor care au învârtit afacerea. Fără să le pese că într-o bună zi totul se va afla.

Spun gurile rele că un incident nefericit de la o fabrică, în care doi tineri au plecat în lumea celor drepţi, nu a fost o simplă întâmplare. Cică muşteriii ar fi acţionat la un pont, cu ştirea celor care erau puşi să păzească bunurile din respectiva fabrică. Mai mult de atât, cei de care facem vorbire ar fi fost de faţă, iar prada ar fi urmat să fie împărţită. Nu s-a întâmplat să fie aşa, ci s-a sfârşit totul tragic. Urmează să vedem dacă prin abilitatea celor care sunt în măsură să descurce iţele în această problemă se va afla adevărul sau va fi îngropat totul.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

2 zile ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

4 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

4 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

4 zile ago