Categories: Gura lumii

Gura lumii, 15.03.2018

Spun gurile rele că nişte constructori care au lucrat în urbea reşedinţă de judeţ au demonstrat că nu le pasă deloc de mediul înconjurător. Aşa că, mai pe ziuă, mai pe înserat, au aruncat deşeurile din construcţii pe malul celei mai importante ape din zonă. Bucăţi de asfalt, moloz, borduri şi alte resturi de materiale de construcţii au fost depozitate între apa curgătoare şi dig. Probabil acolo vor rămâne, pentru că alt loc mai potrivit nu se găseşte în zonă. Nici nu se va oferi nimeni să le mute, pentru că ar fi costurile prea mari. Iar, despre tragerea la răspundere a celor care le-au dus acolo nici nu poate fi vorba, pentru că respectivii nu sunt proşti să recunoască că a fost opera lor.

Vorbesc gurile rele că o duduie care tot încearcă să ajungă manager pe la unităţile din judeţ unde se organizează concursuri are o problemă gravă. Cică respectiva, care nu a putut obţine note de trecere, cel puţin până acum, la concursurile pentru postul cu pricina, a lucrat la o filială de bancă de unde a plecat cu coada între picioare, după ce ar fi făcut o gaură de câteva sute de mii de lei. Când s-au prins şefii acesteia de pocinogul făcut împreună cu o colegă, au vrut să ia măsurile necesare. Duduia, povestesc zvonerii prin târg, s-a speriat, a pus banii rapid la loc şi cazul s-a închis, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Cârcotaşii se întreabă, atunci, cum poate cineva să accepte un manager care administrează banii publici, având în urmă bolovanul respectiv legat de picioare?

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

14 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

14 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

14 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago