Categories: Gura lumii

Gura lumii, 31.05.2019

Vorbesc gurile rele că un specialist din zona de construcţii de pe la noi este foarte supărat că lumea a aflat cum reuşeşte el să obţină contracte pe la primării: ameninţă că are rude printre magistraţi şi că trebuie să se îmbogăţească din colaborarea cu statul. Se pare însă că lucrurile s-au aflat printre colegii săi de muncă şi acum omul nostru e tare necăjit din această cauză. Adică cum şi-a permis lumea să-l critice? Pe el, care este cel mai bun în domeniul său de activitate. În aceste condiţii, omul nostru îşi pierde timpul în aceste zile prin tot felul de localuri, cu prietenii, încercând să-şi înece amarul.

Spun cârcotaşii că un şefuleţ dintr-o firmă de stat are o avere impresionantă. Asta, deşi povestesc gurile rele, acesta insistă că este sărac şi nu îşi permite nici măcar o vacanţă de lux. Zvonerii de serviciu au aflat însă că respectivul are şi bani foarte mulţi, dar şi bijuterii şi obiecte de artă, toate puse pe numele unei rude. Că aşa se practică la noi, nu se lasă nimic la suprafaţă. Cârcotaşii susţin că omul nostru are bani să întreţină mai multe familii, iar de vacanţele de lux ce să mai vorbim. Deşi foloseşte maşina de serviciu, de fabricaţie autohtonă, în garajul casei sale se află un autoturism de lux.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

15 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

15 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

15 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

15 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

15 ore ago