Categories: Gura lumii

Gura lumii, 8.06.2016

Angajaţii unei companii de telefonie mobilă intrată în forţă pe piaţa de profil nu prea ţin cont de problemele care apar la produsele pe care le vând. Degeaba mergi la ei cu garanţia, pentru că nu îţi vor rezolva problema dacă nu dai impresia de client cu valoare, adică cu zerouri multe în portmoneu. Lucru care nu poate fi presupus, ci a fost spus cu subiect şi predicat într-o discuţie client-vânzător. Mai exact, cumpărătorului i s-a spus că aparatul a fost defect din cumpărare pentru că a fost ieftin. Vorbe la auzul cărora primul gând este să apelezi la ajutorul autorităţilor care-l protejează pe consumator. Doar că angajatul respectiv a mers mai departe cu nesimţirea şi i-a dat de înţeles că o astfel de reclamaţie nu ar fi foarte utilă, dând impresia că nimeni nu-i poate trage la răspundere pentru nimic.

Spun gurile rele că la o primărie comunală din judeţ documentele financiar contabile sunt întocmite în funcţie de interesul şefilor şi nu sunt conforme cu realitatea. Mai exact, făina este calculată la preţ de slănină în acte, iar banii sunt scoşi cu lejeritate din vistieria locală, chiar dacă preţul fixat pare dubios. O metodă des întâlnită şi practicată pe scară largă în administraţia autohtonă, de a plăti de 10 ori preţul pentru un produs sau serviciu, bani care ajung într-un final în buzunarele aleşilor. Aşa s-a procedat şi în cazul unei porţi făcute pentru intrarea într-o instituţie a primăriei. Cică în acte a fost trecută ca fiind făcută în judeţul al cărui capitală are primar din trei litere, iar în realitate a fost încropită la un atelier dintr-un sat din comună. Iar preţul, aşa cum era de aşteptat, a ajuns de la câteva sute de lei, cât costă o lucrare identică la un atelier sătesc, la câteva mii de euro în factură. Bani care cu siguranţă îşi cunoşteau destinatarul înainte de a fi făcută poarta.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…

15 ore ago

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

2 zile ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

2 zile ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

2 zile ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

2 zile ago