Categories: Gura lumii

Gura lumii 22.03.2011

Cică antrenorul cel mai şcolit din campionatul judeţean de fotbal, care e mână forte în relaţia cu jucătorii tineri, simte pe pielea lui cât de dificil e să se impună în faţa vedetelor. Drept dovadă, tehnicianul nu mai găseşte soluţii de a-i convinge pe cei doi fotbalişti artişti, aduşi la echipă cu surle şi trâmbiţe, să se prezinte la meciuri. Că la antrenamente nu mai vin demult. Antrenorul s-a ţinut de cuvânt cu tot ce a promis, facilitând, printre altele, vedetelor, scutirea de taxe la facultate şi motivarea absenţelor de la cursuri şi antrenamente. În schimb, după ce au onorat echipa la câteva meciuri din turul campionatului, în retur, fotbaliştii artişti au fost nevăzuţi. Vedetele nu s-au prezentat nici la pregătirea de iarnă, nici la antrenamentele programate înainte de meciuri şi nici la jocurile oficiale. Cei doi s-au dat răniţi la fiecare convocare, susţinând ba că sunt în cantonament cu naţionala de fotbal a artiştilor, ba că au concerte, ba că sunt în focul creaţiei. Gurile rele susţin că de fapt unul dintre ei e la Paris, unde negociază cu o echipă de artişti ce evoluează în ligile inferioare, iar al doilea nu mai are chef de fotbal.

Grandomania de doi bani se răspândeşte în România mai ceva decât o boală contagioasă. Este deja celebru clipul cu românul posesor de Lamborghini de peste 200.000 de euro, care îşi spăla bolidul de fiţe în faţa blocului cu găleata, pentru că probabil ori nu avea bani, ori era prea zgârcit să îl ducă la spălătorie. Cunoaştem cu toţii persoane cu telefoane scumpe, care dau „bipuri”, întrucât nu au minute sau credit, ori manelişti şi interlopi cu lanţuri groase şi costume de firme celebre, dar nespălaţi sau chiar nemâncaţi. Acest virus pare că s-a infiltrat şi la un club sportiv din oraşul cu castel. Cică în această iarnă, s-au făcut investiţii serioase la cantina din incinta bazei sportive a clubului, unde li se asigură o masă sau două pe zi jucătorilor. Bucătăria a fost modernizată şi utilată cu aparatură de ultimă oră, sala de mese a fost aranjată destul de cochet, iar tacâmurile sunt scumpe şi de bună calitate. În contrast cu aerul civilizat al locaţiei, mâncarea este modestă, fiind slabă caloric şi insuficientă cantitativ. Culmea din acest punct de vedere s-a atins duminică şi ieri la masa de prânz, când sportivilor li s-a dat doar câte o supă, şi aia destul de chioară.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

11 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

11 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

11 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

11 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

11 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

11 ore ago