Afişarea unui preţ la raft şi taxarea cu un alt preţ mai umflat la casa de marcat este o practică mai murdară decât a celor care se ocupă cu celebrul joc „alba-neagra”. Din păcate, această manevră mârşavă a comercianţilor continuă să fie una destul de uzitată în magazinele din ţara noastră, iar din cauza neatenţiei, mulţi clienţi dau mai mulţi bani decât cred pe anumite produse. Un caz recent ni l-au sesizat cârcotaşii la un magazin de „weekend” din incinta unui hypermarket aflat la un sens giratoriu de la intrarea în oraşul cu cetate. Mizând pe faptul că produsele de mobilier pe care le au la vânzare dau tonul la somn şi…. somnolenţă, reprezentanţii acestui magazin au afişate preţuri de culoare roz foarte atractive la unele tipuri de perne. Cum însă au fost şi clienţi care au cumpărat doar acele produse nu şi altele, mulţi s-au prins că preţul încasat la casa de marcat este unul aproape dublu, reclamând acest lucru reprezentanţilor magazinului. Reacţia consilierilor de vânzări în faţa reclamaţiilor a fost aceea de a propune înapoierea banilor şi a pune eroarea pe seama unei lipse de comunicare între departamentul IT şi cei care afişează preţurile la rafturi. Oricare ar fi scuza, hoţia e hoţie şi ar trebui pedepsită de autorităţi şi de o reacţie pe măsură a clienţilor care ar trebui să evite acest magazin.
*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…