Categories: Gura lumii

Gura lumii 17.11.2017

Vorbesc cei din lumea sportului cu balonul rotund din judeţul nostru că nu peste puţină vreme vom asista la primul abandon al unei grupări participante la competiţiile organizate în această zonă. Formaţia, cu nume exotic de club brazilian, aflată în cel mai mic eşalon, nu a deranjat pe nimeni în această toamnă, răutăcioşii numind-o chiar echipa păcii. Pe lângă rezultatele dezastruoase din competiţiile oficiale, clubul cu pricina are probleme şi cu achitarea datoriilor financiare către forul ce păstoreşte întrecerea. Cică, potrivit gurilor rele, echipa codaşă a primit un ultimatum din acest motiv, iar până la aruncarea definitivă a prosopului nu mai este decât un pas.

Pe lângă faptul că are probleme mari cu autorizaţiile de funcţionare, fiind la un pas să-şi oprească activitatea, o mare companie de stat din judeţul nostru pierde procese pe bandă rulantă. Acţiunile în instanţă au fost intentate de foşti angajaţi care anul trecut au fost disponibilizaţi şi care acum şi-au câştigat dreptul de a reveni în firmă. Ciudat este însă faptul că marea majoritate a celor ce şi-au reluat posturile au deţinut funcţii de conducere sau au avut atribuţii pentru care nu se omorau prea mult cu firea, iar acum, instituţia este obligată să-i recompenseze şi cu despăgubiri financiare.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

o zi ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

o zi ago