Se zvoneşte prin târg că şefii unor instituţii din judeţ, unde se ştie că sunt probleme grave, încearcă să scoată în faţă nişte vinovaţi, ale căror bube nu sunt chiar atât de mari, prin metoda prafului în ochi. Asta, pentru a acoperi alte nereguli de proporţii, pentru care speră că nu vor plăti niciodată. Tot ei sunt cei care aleargă cu jalba în proţap pe la procuratură, trimiţând zeci de plângeri şi petiţii, pe metoda hoţul strigă hoţii. Doar că, loviţi de febra plângerilor neîntemeiate, făptaşii noştri nu se prea gândesc la repercusiuni. Spun gurile rele, dar iubitoare de dreptate, că astfel de demersuri nu fac decât să bage beţe în roate unor proiecte importante, pentru care unii ar muri de invidie că au fost puse pe picioare la noi în judeţ. Pe deasupra, dacă împricinaţii ar fi luaţi în serios de alţii ca ei, fără prea multă raţiune, efectele acţiunilor lor s-ar răsfrânge tot asupra buzunarelor cetăţenilor corecţi, plătitori de taxe şi impozite.
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…
View Comments
E vorba de jegosul de litera. Mare gredala au facut judecatorii ca i-au dat drumul. Jegosul ameninta si partile vatamate si martorii din dosare ori direct ori prin avocatul lui radu danila. La puscarie cu litera sifon.