Categories: EvenimentFlash

Greva funcţionarilor publici a fost suspendată

Livia Botici

Funcţionarii din administraţia publică hunedoreană au suspendat greva generală pregătită pentru astăzi. Cu toate acestea, liderii sindicali ameninţă că, dacă solicitările lor nu vor fi soluţionate de guvernanţi, peste aproape trei săptămâni, vor bloca sistemul public românesc.
După ce au anunţat de mai multe zile faptul că astăzi nici un funcţionar public nu va veni la serviciu, ieri, liderii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie au suspendat protestele. Sindicaliştii precizează că suspendă greva generală, până în data de 21 mai, perioadă în care Guvernul promite că va realiza o bază de date cu privire la reîncadrări salariale, astfel încât să fie făcută o analiză exactă a celor care au pierdut în urma Legii salarizării unitare. „Am cerut guvernului să anuleze ordinele conform cărora veniturile funcţionarilor din administraţia publică au scăzut cu 45 la sută. Dorim revenirea la salariile pe care angajaţii le aveau în luna decembrie 2009”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Tiberiu Negrei, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

24 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

24 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

24 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

24 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

24 de ore ago