Categories: Actualitate

Greţuri matinale la serviciul de taxe şi impozite locale

Maximilian Gânju

Mulţi contribuabili din „capitala” Văii Jiului sunt nemulţumiţi de modul cum sunt trataţi de către o parte a angajaţilor Serviciului taxe şi Impozite Locale al Primăriei Petroşani. Conducerea municipalităţii le-a cerut angajaţilor din subordine să adopte un comportament civilizat faţă de contribuabil, dar cu vorba bună lucrurile nu se prea rezolvă.
Pe lângă faptul că sunt o mulţime de funcţionari în cadrul Serviciului Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei Petroşani, o mare parte din timp funcţionează doar vreo două ghişee, iar oamenilor li se răspunde la întrebări cu jumătate de gură. Asta, dacă nu este disponibilă femeia de serviciu pentru a-i îndruma şi ordona. Atitudinea unora dintre angajaţi le lasă un gust amar celor care au probleme de rezolvat la ghişeele fiscului local, deşi ei sunt cei care contribuie prin impozitele plătite la lefurile funcţionarilor.
„Ieri dimineaţă erau cinci doamne şi două ghişee deschise. Cele cinci îşi depănau amintiri din weekend în văzul oamenilor, iar cele care munceau răspundeau cu o greaţă de parcă le băgai mâna în buzunar. Ori aveau greţuri matinale, lucru care nu-l prea cred, ori nu aveau pur şi simplu chef de lucru. Ştiu că au lefuri mici şi că lucrul cu publicul nu este uşor, însă dacă nu eşti în stare să faci meseria asta, mai bine te ceri la alt serviciu. Nu este corect şi nici frumos să iei omul din faţa ta şi să-l tratezi cu lipsă de respect”, spune unul dintre contribuabilii care au avut ghinionul să se confrunte cu lipsa de chef a funcţionarilor.
Conducerea primăriei organizează în fiecare an şedinţe cu subordonaţii, iar una dintre discuţii este axată exact pe atitudinea angajatului care lucrează cu publicul. Funcţionarilor li se cere să ofere respect oamenilor pentru a fi respectaţi la rândul lor şi li se explică şi faptul că greşelile lor se răsfrâng asupra întregului aparat administrativ. Dar se vede treaba că vorba dulce nu aduce nici o schimbare în conduita unora din funcţionarii serviciului amintit, aşa că singura soluţie de a se „da pe brazdă” ar putea fi sancţiunea disciplinară.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ul­tima sută de…

23 de ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce parti­cipă…

23 de ore ago

Bulina neagră

A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.

23 de ore ago

Primarul Dan Bobouțanu: Demolăm vechiul stadion și ridicăm noua arenă. Punct

În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…

23 de ore ago

Condamnat la închisoare pentru că și-a bătut fosta iubită

Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…

23 de ore ago

Octogenară lăsată fără economii prin metoda „meseriașului”

Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…

23 de ore ago