Categories: Actualitate

Bursa Locurilor de Muncă Pentru Absolvenţi

Magdalena Şerban

A.J.O.F.M Hunedoara organizează vineri, 26 septembrie 2014, Bursa Locurilor de Muncă Pentru Absolvenţi, eveniment marcat la nivel naţional. Acţiunea se va desfăşura în reţeaua teritorială din Deva, Simeria, Hunedoara, Călan, Orăştie, Haţeg, Petroşani, Lupeni, Vulcan şi Brad, între orele 9 şi 13.

Beneficiază de subvenţii
„Obiectivul principal al Bursei îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea, în timpul cel mai scurt. Angajatorilor care participă la bursă li se va asigura posibilitatea de a beneficia de subvenţii acordate pentru angajarea absolvenţilor, conform Legii nr. 76/2002”, a declarat Rodica Mariana Peter, directorul executiv al AJOFM Hunedoara. Potrivit acesteia, agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante până în data de 25 septembrie 2014 la sediul A.J.O.F.M. Hunedoara – Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151 sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Circ la post din re­giu­nea cu lămpașe, după ce un angajat a avut tu­peul să-și…

16 ore ago

Bulina albă

Radu Matei, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

16 ore ago

Bulina neagră

B. Maria din Petrila Pentru că a fost trimisă în judecată pentru lovire și alte…

16 ore ago

Ambasadorul Indiei, primit la Consiliul Judeţean şi Prefectură

Dezvoltarea relaţiilor economice şi insti­tuţionale dintre judeţul Hunedoara şi parteneri din India a fost discutată,…

16 ore ago