Categories: Sport

GIMNASTICĂ ARTISTICĂ. Cupa „Nadia Comăneci” a fost organizată la Onești

Peste 80 de tinere gimnaste de la cluburile din țară s-au întrecut la ediția a VIII-a a competiției naționale Cupa ”Nadia Comăneci”. A fost un maraton la care fiecare dintre gimnastele aflate la început de drum în perfor­manță și-a dorit să fie… Nadia, care, aflată la mii de kilometri distanță, a fost, totuși, atât de aproape de toți cei prezenți la ediția 2022.

„Să fiți zeițe ale gimnasticii mondiale”
„Îmi pare rău că nu pot fi împreună cu voi, în sală, dar sunt cu gândul și sufletul alături de fiecare. Felicitări tuturor pentru pasiunea și implicarea în antre­na­mentele și competițiile de gim­nas­tică! Mulțumesc antrenorilor și pă­rin­ților că vă susțin în visul vostru și mul­țu­mesc vouă, micuțe campioane, pentru că faceți onoare sportului românesc! Vă doresc să urcați pe prima treaptă a podiumului la campionate europene și mondiale și chiar la Olimpiadă, să fiți vii­toarele zeițe ale gimnasticii mondiale, să fiți mai bune și mai renumite decât Zeița de la Montreal! Sunt foarte mân­dră de voi și mă simt onorată ca, prin Cupa ((Nadia Comăneci)) de la Onești, să fiu parte din poveste­a voastră de succes!”, a transmis Nadia Comăneci.
Au primit medalii de participare și ca­douri din partea sponsorilor și a orga­nizatorilor toate gimnastele, unele, afla­te pentru prima oară la Onești, al­tele, cu rezultate la ediția precedentă. Iar cele care au urcat pe podium s-au simțit, cu siguranță, cu un pas mai aproape de Nadia.
LPS Cetate Deva a avut mai multe tinere gimnaste prezente în acest con­curs, care au reușit rezultate pro­mi­ță­toare pentru gimnastica deveană. La categoria junioare II nivelul 4 com­pe­ti­țio­nal, Viviana Gînju s-a clasat pe locul III la individual, cu un total de 45.966 punc­te, urmată de colega ei, Ariana Coțu cu 45.058 puncte, iar în finala de la paralele Viviana s-a clasat pe locul secund.
La categoria junioare II nivelul 5, s-a impus Alessia Volostiuc-LPS Cetate Deva, care a totalizat 52.065 puncte iar Maria Drăgan Curcă s-a situat pe locul V, cu 46.159 puncte. Alessia a câștigat finalele de la paralele (13.600 puncte și bârnă 13.466) și s-a situat pe locul III la sărituri (12.033 puncte) și sol (12.966 puncte). Maria Drăgan Curcă a câștigat o medalie de bronz la paralele.
În concursul junioarelor III nivelul 6, Ștefania Boboc s-a clasat pe locul IV la individual cu 47.496 puncte, iar Claudia Jitea a încheiat concursul pe locul IX cu 46.463 puncte. Ștefania a cucerit o medalie de bronz la paralele, iar Claudia una de bronz la bârnă.
Concursul de la Onești prefațează apropiatele întreceri ale Campionatelor Naționale pe echipe ale junioarelor care sunt programate la finalul acestei luni, la Constanța.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

11 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

11 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

11 ore ago