Categories: Comunitate

Ghelari, în Luna Curățeniei

Magdalena Șerban

Luna Curățeniei a fost marcată în județ prin diverse acțiuni de ecolo­gizare realizate atât de primării, cât și de elevi, în regim școlar. La Ghelari, copilașii au fost harnici chiar dinainte de sărbătorile pascale, iar pentru auto­ritatea publică, o astfel de activitate este una de rutină. Spre deosebire de alte zone, aici e liniște și pace, localnicii fiind civilizați. Nu același lucru se poate spune despre unii așa-ziși vizitatori. Noroc că nu sunt foarte mulți.

Probleme, ca peste tot
„Râurile noastre sunt curate, chiar Apele Române constatând asta. Cu beneficiarii de ajutor social (Legea 416) și cei de la Serviciul Public de Gospo­dărire facem curățenie (tuns, cosit iarba, strâns gunoaie, etc). Ne-ar trebui un tocător de vegetație și ne-am dori să-l achiziționăm, pentru restul lucrărilor edilitare având buldoexcavator și rabă cu lamă. Ar mai fi necesară și o mașină mică, 4X4, cu lamă, pentru a rezolva partea de străzi înguste, unde spațiul abia permite intrarea unui autovehicul. Legat de societatea de salubritate care operează inclusiv în raza noastră teri­torială, și noi avem unele semnale de alarmă. Omul de la țară nu produce atâtea deșeuri cum se întâmplă la oraș, e adevărat, dar totuși, e nevoie de infor­mare și campanie de conștientizare în ce privește colectarea selectivă. Degeaba dai saci galbeni și albaștri în mod aleator dacă nu ai contracte cu toți. Conform rencesămân­tului, suntem peste 2.000 de persoane, dar contracte încheiate pentru gunoi (pe persoană) sunt vreo 800. Nu au venit să încheie efectiv cu toată populația, așa că această diferență e suportată de administrația publică, deșeurile fiind duse la deponeu. În unele cazuri, acolo unde sunt în­cheiate contracte, nu li se dis­tribuie oamenilor factură și nu le ridică nici gunoiul. Sau ajung două facturi pe an și atât. Deci cum să practici penalități dacă nu se pri­mește factura?”, a punctat primarul din Ghelari, Iancu Emerson Toma (foto). Însă de departe cea mai strigătoare la cer e lipsa de bun simț a celor care vin pe teritoriul comunei doar ca să arunce saci cu moloz. Plus că sunt campanii cu colectare a electrocasnicelor scoase din uz, de care se pare că unii nu prea vor să audă. Așa că pădurile din Ghelari au de suferit și s-au umplut de frigidere și alte cele. Ce trebuie să știe e că în ciuda faptului că nu există post de Poliție Locală, pentru ceea ce fac pot fi amen­dați, fără discuții. „Am avut camere cu infraroșu, dar au fost furate și așa că unii cred că pot face ce le taie capul. Însă vrem ca în baza unei finanțări să mon­tăm un sistem performant de monito­rizare video și să vedem cine se mai aventurează. Oricum, primarul poate delega o comisie de control care consta­tă ce s-a întâmplat la fața locului și apoi, în baza hotărârii de Consiliu Local, se aplică amendă. Deci și fără poliție locală, tot pot avea de suferit. Aviz amatorilor. Nu e normal ca cetățenii noștri să fie civilizați și alții să ne vadă ca pe lada lor de gunoi. Cu acest prilej, doresc să le mulțumesc oamenilor noștri pentru buna creștere”, a completat edilul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

15 ore ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

15 ore ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

16 ore ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

16 ore ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

16 ore ago