Acţiuni de ecologizare se vor organiza şi în comuna Sântămăria Orlea, în această lună, declarată a curăţeniei. Organizate de primărie, la aceste acţiuni participă îndeosebi elevii din şcolile comunei, dar şi asistaţii social.
„La fel ca în fiecare an, şi acum vom marca luna curăţeniei, prin câteva acţiuni de ecologizare a albiilor de râu şi a drumurilor din satele aparţinătoare. Participanţii vor primi saci menajeri şi mănuşi, deşeurile strânse fiind predate firmei de salubritate care le va duce la groapa de gunoi. Localnicii se vor ocupa de spaţiile din faţa gospodăriilor lor. Unii îşi vor zugrăvi pomii, iar alţii îşi vor face doar ordine în aria frontală a casei. Necazuri ne produc gunoiul adus de apă din comunele vecine şi deşeurile rezultate din materialele de construcţii aruncate, pe ascuns, de cei din zonă. Se deplasează noaptea în comuna noastră, special pentru acest lucru. Aşa că terenurile extravilane şi malurile apelor au de suferit. Cât priveşte pubelele şi coşurile de gunoi, ele funcţionează în preajma instituţiilor de pe domeniul public, iar populaţia are contract direct cu societatea de salubritate, pentru containere. De asemenea, mai pot spune că şi copiii sunt receptivi la acţiunile de ecologizare. Printr-o asociaţie, ei colectează PET-uri, le duc la şcoală şi le predau apoi unei firme de reciclare. Banii sunt folosiţi în dotarea unităţilor şcolare. Mai vreau să adaug că atât în anii trecuţi cât şi în cel curent, am avut diverse acţiuni de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Urmează şi în vară, cel mai probabil”, arată Dumitru Oprean (foto), primarul comunei Sântămăria Orlea.
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…