Ghelari: Crăciunul e tradiție, iar tradițiile nu se negociază. Ele să păstrează
Magdalena Șerban
Marele Praznic creștin al Crăciunului ar trebui să fie întâmpinat în fiecare comunitate cu bucuria colindelor. Din păcate, nu mulți tineri mai privesc spre valori străbune, însă unii au rămas ca promotori și au înțeles că o societate fără rădăcini nu va avea nici un viitor care să-i caracterizeze istoria. La Ghelari, există ansamblu care transmite ceea ce generațiile trecute au păstrat cu mare grijă și cu toată inima.
Invitați să performeze
,,Ansamblul nostru de dansuri populare a fost invitat la evenimentul ce va avea loc la Castelul Nopcea, așa că în data de 20 decembrie vom merge să promovăm tradițiile locurilor. Ne bucurăm să putem duce mai departe straiele și portul autohton și să contribuim la menținerea vie a tot ceea ce ne definește ca popor și ca și comunitate. Le mulțumesc voluntarilor din acest ansamblu pentru faptul că aleg să fie activi în acest scop comun. Îi felicit pentru efort și implicare”, a spus primarul din Ghelari, Iancu Emerson Toma (foto). Trebuie amintit că fiind redat de curând circuitului turistic și cultural, Castelul Nopcsa din satul Săcel devine un pol al sărbătorilor de iarnă, preț de trei zile. Consiliul județean Hunedoara, Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara vor organiza aici, în perioada 19-21 decembrie 2025, „Târgul de Iarnă”, urmând ca cei prezenți să se bucure de concert de colinde, cete de colindători din Țara Hațegului și Ținutul Pădurenilor, ateliere de confecționat decorațiuni, degustare de produse tradiționale, ateliere cu povești pentru copii și, bineînțeles, de sosirea lui Moș Crăciun.
Vor colinda și vor fi colindați. Pachete pentru copii
,,Și la noi pe plan local va fi un târg de Crăciun, dar organizat de copilașii de la școală și cadrele didactice. Ei vor confecționa diverse produse cu tematică specifică și vor deprinde arta negoțului, publicul putând nu doar să admire ceea ce au realizat cei mici, ci și să cumpere exponatele. Așa, adulții se aleg cu ornamente noi pentru acest Crăciun și îi fac fericiți și pe copii. Îi vor motiva și aceștia vor simți că munca le-a fost răsplătită. Vor avea și spectacol cu școala, adică serbarea pomului de Crăciun. Referitor la darurile de la Moșul, acum suntem la capitolul organizare. Și consilierii locali vor să dea pachete, deci trebuie puțină organizare. Ideea e că se vor da și la biserici. Consilierii locali fac asta pe cont propriu. Mai trebuie să vedem cu iluminatul festiv. Unii consilieri nu au prea fost de acord cu asta, dar vom găsi o soluție, nu lăsăm pustiu prin comună. Vrem să insistăm pe părculețe, să amenajăm în 2 puncte, nu pe stâlpuri și pe sus. Așteptăm colindători și la rândul nostru vom merge și noi cu colinda pe la Consiliul Județean Hunedoara, Inspectoratul Școlar, la Episcopie și la Mănăstirea Crișan”, a punctat planul edilul-șef.
Un an pe datorie
Iar la final, vremea bilanțului administrativ aduce și unele minusuri bugetare. ,,Ne-am confruntat cu un an chiar dificil. Că au fost probleme cu banii nu mai e o noutate, cam peste tot fiind întâlnite, însă în general, lucrurile s-au mișcat greu, Abia acum, pe ultima sută de metri s-au dat și fondurile la asistență socială că eram descoperiți pe noiembrie-decembrie, dar nu s-a făcut nici un fel de rectificare. Ne-ar fi salvat. Vom închide un bilanț cu datorii, dar le vom rezolva pe parcursul lui 2026. Nici Ordonanța nu a fost prea prietenoasă”, a mai punctat primarul Iancu Emerson Toma.

