Geoagiu va intra în rândul lumii

  Magdalena Şerban

A venit în sfârşit vremea ca şi comunitatea din Geoagiu să se poată bucura de o serie de facilităţi ce ţin de cunoaştere şi comunicare. Până acum, mai toţi edilii-locali din judeţ au optat pentru implementarea unui centru Biblionet, însă la Geoagiu, deşi unitate administrativ-teritorială cu titulatură de oraş, lipsea cu desăvârşire intenţia ca această posibilitate gratuită de deschidere către lume să se concretizeze. Dezinteresul se pare că a aparţinut vechii administraţii locale, care a considerat acest demers neinteresant.

„Era şi cazul să beneficiem de un astfel de centru, mai ales că Geoagiu este oraş. Majoritatea comunelor, mici sau mari de prin judeţ, au primit iniţiativa Bibliotecii Judeţene cu braţele deschise încă de la început, dar la noi nu s-a putut realiza. Bine măcar că mai putem să prindem trenul aflat pe ultima sută de metri, fiind vorba de ultima rundă de implementare a proiectului. Va mai dura puţin până când vom reuşi să punem la punct ceea ce este necesar. Biblionetul va funcţiona în cadrul Casei de Cultură din Geoagiu, aşa că trebuie să reabilităm vechea bibliotecă de aici, pentru că a fost lăsată de izbelişte. Oricum, există spaţiu suficient şi adecvat pentru o astfel de investiţie. Vechea Bibliotecă a fost închisă, la fel ca şi cea din Geoagiu-Băi. Probabil, cărţile trebuiau luate de la Anticariat. Acum a trebuit să luăm în colaborare o persoană, cu patru ore pe zi, pentru că nu am avut prevăzut post pentru un astfel de centru”, a spus Ioan Vălean (foto), primarul oraşului Geoagiu.
De precizat că programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea“ este dezvoltat de Fundaţia Bill & Melinda Gates, prin intermediul lui bibliotecile publice din România beneficiind de o finanţare de 26,9 milioane de dolari. Proiectul are o perioadă de implementare de cinci ani, începând cu 2008. Conform directorului Bibliotecii Judeţene Ovid-Densuşianu, următoarele localităţi care vor mai putea beneficia de Biblionet în cea de-a cincea etapă şi totodată şi ultima, ce se va desfăşura în următoarea perioadă, vor fi Lelese, Topliţa, Lăpugiu de Jos, Turdaş, Băcia, oraşul Geoagiu şi Orăştie, unde acesta va fi instalat la Centrul de Plasament. Doar după ce va sosi aparatura şi vor fi punctate detaliile, se vor stabili împreună cu primarii localităţilor amintite, datele oficiale de inaugurare. Până acum, au fost deschise 60 de centre Biblionet la nivel de judeţ.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

2 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

22 de ore ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

22 de ore ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

23 de ore ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

o zi ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

o zi ago