A fost o nouă ediţie a Topului firmelor, manifestare organizată an de an de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara. Recunosc că nu am mai participat la Topul firmelor de ani buni. Pentru că evenimentul nu mai prezenta interes.
Grupul Ad Libitum Voices, recital de excepţie
De fapt, acum s-a numit Gala Excelenţei în Afaceri, ediţia 26-a, Verde la afaceri. Şi noi, care bănuiam că e verde la afaceri de mai mult timp. Vineri, 22 noiembrie 2019, am acceptat însă invitaţia partenerilor MESAGERULUI HUNEDOREAN, SC TVG TAX AUDIT SRL la premierea firmelor de succes din judeţ. Din păcate, mi-am promis că încă vreo 10 ani nu voi mai călca pe la o asemenea manifestare.
De ce? Fiindcă cei prezenţi au avut parte de un format prăfuit, puţini reprezentanţi ai mediului de afaceri fiind prezenţi. Lumea venită acolo parcă se afla nu la o premiere, ci la un priveghi. Organizatorii i-au adus în faţa invitaţilor pe cei de la Ad Libitum Voices, care într-adevăr au avut un recital de excepţie. Dar atât. În rest, conducerea CCI Hunedoara a reuşit să îngroape o tradiţie, aducând acest Top într-o zonă anostă şi fără pic de culoare. Doamnelor şi domnilor din fruntea CCI Hunedoara, nu e firma voastră această Cameră, ar trebui să reprezentaţi mediul de afaceri! Seara s-a încheiat mai repede decât credeam, afaceriştii făcându-se nevăzuţi, mulţi dintre ei la scurt timp după ce şi-au luat premiul.
Locul I pentru TVG TAX AUDIT
Să precizăm că partenerii noştri, de la firma TVG TAX AUDIT SRL Deva, au obţinut locul I şi în acest an, la domeniul Servicii, Grupa Activităţi de contabilitate şi audit financiar, consultanţă în domeniul financiar, Categoria Microîntreprinderi. Felicitări şi la mai mare!
Reamintim că TVG TAX AUDIT SRL vă prezintă în fiecare apariţie de miercuri a MESAGERULUI HUNEDOREAN, informaţii din domeniul financiar, la rubrica Mesagerul Financiar.
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…