Categories: Sport

Futsalul a „înviat” la spartul sezonului

Ciprian Marinuţ

„Dopată” cu „injecţia financiară” de la bugetul public, Dava Deva a pus capăt seriei negre de nouă eşecuri consecutive şi a obţinut prima victorie în această ediţie a Ligii I, 9-6 în deplasare cu Clujana Cluj, în ultima etapă a anului.

Fără bani, fără puncte
Dava Deva a fost sabotată de sărăcie şi probleme interne la revenirea pe prima scenă a futsalului românesc, după doi ani de absenţă. Cu un buget de avarie care abia îi permitea să respire, trupa antrenată de Karoly Gaşpari a îndurat umilinţa a nouă eşecuri consecutive. Şirul de înfrângeri a fost dublat de ironii, critici şi lipirea etichetei de „ciucă a bătăilor”. „Toate au fost împotriva noastră până acum două-trei săptămâni. Au fost multe promisiuni neonorate din partea conducerii, care au afectat pregătirea echipei şi structura lotului şi au erodat moralul fotbaliştilor. În plus, am jucat mai mult în deplasare, întrucât am fost interzişi în Sala Sporturilor din Deva. Am pierdut nouă meciuri la rând, însă jocul nostru era apreciat chiar şi de adversari”, a spus antrenorul Karoly Gaşpari.

Pasiune şi „tratament financiar”
În ciuda tuturor necazurilor, tinerii jucători din lotul de la Dava, format sută la sută din localnici (Deva, Simeria, Călan n.r.), au continuat să creadă că soarele va răsări şi pentru echipa lor. Au muncit mult şi cu pasiune la antrenamente şi au fost tot mai buni de la un meci la altul. Apoi, au venit banii de la Consiliul Local Deva şi, odată cu ei, s-a realizat şi legitimarea portarului Ionuţ Florea, fost la FC CIP şi Quasar. Cu acest „tratament financiar” şi cu noua achiziţie între buturi, Dava a „înviat”. Devenii au ţinut în şah vicecampioana, United Galaţi, în deplasare, acum două etape, fiind răpuşi în ultimele două minute de joc, scor 0-2. Minunea primei victorii s-a produs la începutul acestei săptămâni, în ultima etapă a turului. Dava s-a impus cu scorul de 9-6 la Cluj, în faţa celor de la Clujana, după un joc controlat cu autoritate. „Am condus în permanenţă, iar maximum reuşit de clujeni a fost să ne egaleze. A fost 1-0, 2-1, 2-2, 4-2, 4-4, 7-4, 9-5 şi 9-6. Ca de obicei, am avut un joc spectaculos, dinamic, bazat pe multă mişcare în teren şi pe o organizare foarte exactă. Dacă l-am fi avut pe Florea de la început, acum aveam 12-13 puncte şi stăteam mai bine în clasament. Oricum, sunt convins că vom avea un parcurs mult mai bun anul viitor, în ultimele şapte etape de campionat şi în play-off”, a spus Karoly Gaşpari.
Campionatul Ligii I s-a întrerupt după meciurile disputate la începutul acestei săptămâni şi se va relua la sfârşitul lunii ianuarie 2012.
Lotul echipei Dava Deva: Florea, Bozan – portari; Moţ, Mateescu, Macingo, A. Paul, Şt. Stoica, M. Stoica, Ionaşcu, Tomiş, Ţiglar, Mustafa, B. Buta, A. Petresc.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

4 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

4 ore ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

o zi ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

o zi ago