Jocul programat în cadrul etapei cu numărul 6 din Campionatul Ligii I de fotbal în sală a oferit spectatorilor prezenți la Sala Sporturilor din Deva un meci frumos, spectaculos, cu multe goluri.
Chiar dacă unii au susținut că a fost un meci de antrenament cu public, este de menționat că devenii au evoluat în teren cu mai mulți juniori, antrenorul Florin Matei încercând să lege colaborarea dintre jucătorii celor două generații de care dispune în acest moment. Autobergamo Deva-CFF Clujana Cluj Napoca s-a terminat cu scorul final de 8-2 (5-0). Au marcat Iulian Cojocaru, Cristian Matei (3 goluri), Adrian Sandu, Denis Boldor (2 goluri), Rareș Matieș respectiv Adrian Iacob și Mihai Morosan. În următoarea etapă, programată duminică, 7 noiembrie, de la ora 17.00, când Autobergamo Deva va evolua pe terenul campioanei naționale, United Galați.
Târgul de Primăvară „Un dar pentru Femei”, desfășurat în perioada 6–8 martie 2026 la Castelul…
După un 2024 de dezvoltare pe datorie, România a trecut, în 2025, printr-o fază de…
Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea unei minore de 17 ani care a plecat voluntar de…
Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul statului, folosește resursele statului, dar nu scoate…
Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…
Pascal Carina Simina, responsabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…