Etapa programată la finalul săptămânii trecute a adus din nou câteva rezultate interesante în lupta pentru locurile de pe podiumul de premiere al campionatului din Liga a IV-a judeţul Hunedoara.
Liderul actual al clasamentului, CSO Haţeg (are acum un total de 41 puncte), a obţinut un rezultat de egalitate în jocul de la Şoimul Băiţa şi se menţine la două puncte în faţa celor de la Gloria Proinstal (39 puncte) în timp ce ocupanta locului al treilea CSA Aurul Brad (36 de puncte) a pierdut la CSM Vulcan.
Disputa de la Vulcan a fost una spectaculoasă, (scor final 2-0), chiar şi în condiţiile în care gazdele au evoluat în inferioritate numerică, după ce Harangozo a fost eliminat de către arbitrul Andrei Fodor. De remarcat faptul că cei din conducerea AJF Hunedoara au dat credit tinerilor arbitri, brigada de la jocul disputat la Vulcan (Andrei Fodor-centru, Cătălin Ioniţă, Cristian Bumb) fiind una foarte apreciată pentru modul în care duc la bun sfârşit toate jocurile la care sunt delegaţi.
Rezultate din etapa a 17-a:
CSM Mihai Viteazul Vulcan – CSA Aurul Brad 2-0
CS Inter Petrila – AS Universitatea Petroşani 13-0
ACS Minerul Uricani – AS Gloria Proinstal 3-3
CSM Jiul Petroşani- AS Victoria Călan 4-0
ACS Şoimul Băiţa – CSO Retezatul Haţeg 2-2
CSM Dacia Orăştie 2010 – LPS Cetate Deva va fi reprogramat
Următoarea etapă, cea cu numărul 18, se va disputa pe data de 4 mai.
PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…
Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…
Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…
Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…
Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utilități. Proiectul Regional de dezvoltare a…
O metodă clasică de criminalitate informatică a provocat o alertă de proporții în comuna Baru…
View Comments
Da, o sa fiu de acord cu AJF Hunedoara referitor la brigada de arbitri daca face public motivul pentru care jucatorul de la Vulcan a primit al doilea galben.
Rog pe aceasta cale ca macar ce s-a scris in foaia de arbitraj sa ne arate si noua ca sa vedem ca e un pic de transparenta. Nu fac caz , poate arbitrul a avut dreptate !!