Categories: Sport

FOTBAL. Liga a III-a. Finalul de săptămână aduce ultima etapă din turul de campionat

Începând de astăzi se va desfășura ultima etapă din turul campionatului la fotbal în Liga a III-a. CSM Deva deschide seria partidelor cu întâlnirea de astăzi, programată la Orăștie, de la ora 15.00. Formația pregătită de Ștefan Nanu se află pe locul doi în serie și are 18 puncte acumulate din cele opt etape disputate. Adversarul este CS Gilortul Târgu Cărbuneşti, formație care ocupă locul trei în clasamentul seriei (are 16 puncte) și care urmărește un rezultat bun în jocul cu CSM Deva.

Tur de coșmar
La Petroșani, tot astăzi, este pro­gra­mată o altă întâlnire între formații din județul nostru. Minerii din Valea Jiului, ocupanții locului șase cu 12 puncte la total, primesc replica celor de la Aurul Brad, jucătorii oaspeți având până acum un tur de coșmar, cu rezultate negative. Brădenii ocupă ultimul loc în clasament, cu doar 2 puncte și se gândesc cu groa­ză la returul de campionat.
Aflată în zona retrogradabilă, echipa din Hațeg, Retezatul, joacă mâine, de la ora 15.00, în deplasare la Progresul Ezeris, cu posibilitatea de a înregistra un rezultat pozitiv. Formația din Hațeg are moralul bun după victoria din etapa trecută iar Progresul Ezeriș a înregistrat un egal nesperat în jocul de la Brad, deci se anunță o întâlnire cu un rezultat im­previzibil.
În seria a IX-a, liderul actual, CS Corvinul Hunedoara, are maxim de puncte după cele opt etape disputate și, practic, are un joc ușor sâmbătă, acasă, în fața suporterilor hunedoreni. Adver­sară este echipa CSU Alba Iulia, aflată la mijlocul clasamentului din serie. Lovitura simbolică de start a jocului de sâmbătă cu CSU Alba Iulia va fi dată de pugilistul hunedorean James Chereji.

Iată programul complet al etapei 9 :

Seria a VII-a

ACSO Filiași – Voința Lupac
Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 – Viitorul Șimian
Progresul Ezeriș – Retezatul Hațeg
Jiul Petroșani – Aurul Brad
CSM Deva – Gilortul Târgu Cărbunești

Seria a IX-a
Sănătatea Cluj – Viitorul Cluj
CSM Unirea Alba Iulia – Metalurgistul Cugir
Unirea Ungheni – Avântul Reghin
ACS Târgu Mureș – CS Ocna Mureș
Corvinul Hunedoara – CS Universitatea din Alba Iulia

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

o zi ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

o zi ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago