Categories: Sport

FOTBAL. Campioni județeni, mai devreme decât sperau

Tinerii fotbaliști cu vârsta sub 19 ani de la CSM Deva au cucerit, din nou, titlul de campioni ai județului Hunedoara, cu două etape înainte de finalul campionatului.

Opt puncte avans
În meciul din etapa a XX-a, CSM Deva a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, pe Retezatul Hațeg și, înainte de finalul campionatului, au opt puncte avans față de următoarele clasate. Devenii au condus la pauză cu 1-0, prin golul marcat de Vișan, în minutul 29. În partea secundă Nicoară a reușit o dublă, în minutele 63 și 67, ultimul gol fiind marcat din penalty, scorul ajungând la 3-0 pentru CSM Deva. Apoi, echipa din Hațeg a revenit în joc și a marcat de două ori, prin Păștilă (74) și Bănățeanu (84), scorul ajungând la 3-2. Într-un final incan­des­cent, în ciuda ploii căzute, Boldor a înscris în minutele de prelungire și a consfințit scorul final, de 4-2, pentru CSM Deva, echipă pregătită de Florin Călugărița, Marius Tănasă și Aurel Sava și în rândul căreia evoluează și jucători mai tineri, de la grupele an­trenate de Gabriel Constantin și Constantin Vișan.
CSM Deva: Costică – Sicoe, Penzes, Tod, Stoia – Bloțu, Avram, Nicoară, Lăcătuș – Boldor, Vișan; Glodean – Drăgan, Negru, Iacob, Bămbalău, Sita, Silvestru, Roșca. Antrenori: Florin Călugărița, Marius Tănasă, Aurel Sava.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

18 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

18 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

18 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

18 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

18 ore ago