Categories: Actualitate

Fetiţă bătută de tatăl dependent de droguri. Protecţia Copilului cere protecţie pentru copilă

Minora a fost lovită de mai multe ori de tatăl său, ultima dată fiind nece­sară intervenția polițiștilor. Bărbatul, consumator de droguri, a petrecut cu un alt individ dependent de stupefian­te și apoi a provocat scandal.

A recunoscut
Pentru că este în pericol, cei de la Protecția Copilului Hunedoara au cerut instanței emiterea unui ordin de pro­tecție împotriva tatălui abuzator. „Sco­pul ordinului de protecție este şi pre­venția, iar martorii au declarat că pâ­râtul o bate pe minoră şi chiar şi acesta a recunoscut că o bate ocazional pe fetiță”, se arată în dosarul de la Ju­decătoria Petroșani. Instanța urmea­ză să se pronunțe cu privire la emiterea ordinului de protecție cerut pe o perioadă de 12 luni, iar copila a ajuns în îngrijirea unui asistent maternal.
(M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danit Buhaescu a incetat din viata. Dumnezeu sa il ierte.

29 de minute ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago