Categories: Actualitate

Dependența de droguri i-a distrus viitorul

Maximilian Gânju

O adolescentă devenită mamă înainte de vreme, din cauza drogurilor și a lipsei de ajutor în a-și depăși dependența, și-a distrus viitorul. Minora va avea nevoie de ajutor întreaga viață, după ce a încercat să-și ia viața aruncându-se de la etajul 5 al unui bloc. Afectați de drama mamei sunt și copiii acesteia.

Judecătorii au fost de acord cu tatăl copiilor
A devenit mamă înainte de vreme iar cel cu care a crezut că are un viitor a și fost pe­depsit pentru greșeală. Adolescenta a adus pe lume doi copii, dar n-a renunțat la droguri și nici n-a găsit ajutor în a scăpa de depen­dență, iar certurile repetate cu par­te­nerul au dus-o în pragul sinuciderii. Situația celor doi minori a intrat în atenţia Direcției pentru Protecția Copilului Hunedoara ca ur­mare a sesizării efectuate de Poliţia mu­ni­ci­piului Hunedoara, care a semnalat faptul că mama copiilor, minoră, a fost transportată la spital după ce a fumat o ţigară care con­ţi­nea subs­tanțe necunoscute, posibil cu efect psiho­activ. Tot în vara anului trecut, ado­lescenta a s-a aruncat de la etajul 5 al blo­cului în care locuia, în urma unor neîn­țe­legeri cu con­cu­binul ei şi a consumului de substanțe psi­ho­ac­tive. A supraviețuit însă a rămas paralizată. Pentru că nu mai putea avea grijă de copii, minora a cerut ajutor celor de la Direcția pen­tru Protecția Copi­lu­lui Hunedoara. Asistenții au dus-o într-un cen­tru maternal, dar a ame­nințat că se va arunca de la etaj împreună cu cei doi copii, astfel că a fost internată într-un spitalul de psihiatrie.

A învățat din greșeli
Bărbatul a cerut ca minorii să-i fie în­cre­din­țați și a arătat că a învățat din greșeli. A mai susţinut că şi-a asumat în permanenţă răspunderea pentru fiica sa minoră, pe care a crescut-o de la vârsta de un an, dar vrea să-l crească și pe băiețel. El a arătat că nu doreşte ca minorii să fie daţi în plasament ori să fie adoptaţi. ”A afirmat că îşi iubeşte fetiţa pe care a crescut-o de la vârsta de 1 an, că minora a locuit efectiv cu el, că el este taximetrist şi că în unele rânduri a luat-o pe minoră cu el în maşină ca să nu o lase sin­gură, că a fost alături de ea zi şi noapte şi a îngrijit-o cum a putut el mai bine şi că micuța este foarte ataşată de el. (…) A sub­liniat că nu neagă împrejurarea că mama co­piilor are un comportament necorespun­ză­tor, că este consumatoare de substanţe psi­ho­active, că are o conduită imorală, că practică prosti­tu­ţia şi că prin conduita sa cu rea-credinţă cre­ează numai probleme pen­tru ca minorii să nu fie crescuţi de către el”, a explicat băr­batul. Tribunalul Hunedoara a analizat do­sa­rul și a constatat că, la mo­men­tul actual, co­piilor le-ar fi mai bine să creas­că alături de tată. Astfel, instanța a dispus reintegrarea mi­norilor în familia naturală a tatălui, dar a de­semnat Serviciul public de asistenţă so­cială din cadrul Primăriei mu­ni­ci­piului Hune­doara să urmărească evoluţia dez­v­oltării copiilor, precum şi modul în care tatăl îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum să transformi curățenia casei într-o rutină mai rapidă și mai plăcută

Într-o locuință bine îngrijită, diferența nu stă doar în ordine, ci și în felul în…

15 ore ago

Gura lumii

Lupta pentru ciolan nu se stinge niciodată în sudul județului, iar când e vorba de…

21 de ore ago

Dr. Emil Stoica a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva

Medicul Emil Stoica a câștigat, ieri, un nou mandat de manager al Spitalului Județean de…

21 de ore ago

Se finalizează lucrările la ”Autostrada Urșilor”: Coșmarul șoferilor se apropie de final

Lucrările avansează în ritm accelerat pe ultimul lot lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și…

21 de ore ago

Complexul Aqualand se închide o lună

Complexul de agrement Aqualand Deva va fi închis începând cu data de 1 august 2026…

21 de ore ago

Şcoală din Geoagiu modernizată

  Lucrările la Școala Primară din Geoagiu au fost finalizate. Proiectul de modernizare a unității…

21 de ore ago