Categories: Actualitate

Festivalul „Ţara Crăişorului“, la cea de-a şasea ediţie

Cristina Ghenea

Zeci de elevi, iubitori de istorie, s-au adunat, sâmbătă, pe Câmpia Libertăţii, la Blaj, pentru a marca prima parte a ediţiei din acest an, a deja consacratului festival cultural-patriotic „Ţara Crăişorului“. Organizat de Asociaţia „Ţara Iancului-Iubirea Mea“, din Deva, şi de clubul de elevi-voluntari „Crăişorii“, evenimentul marchează împlinirea a 165 de ani de la începerea revoluţiei şi războiului de autoapărare a românilor din Transilvania, sub conducerea lui Avram Iancu.
Potrivit organizatorilor, festivalul – aflat anul acesta la cea de-a şasea ediţie – se derulează în patru etape, pe durata perioadei mai – septembrie. La sfârşitul săptămânii trecute, zeci de elevi crăişori din judeţele Hunedoara şi Arad au fost prezenţi pe Câmpia Libertăţii, acolo unde acum 165 de ani, s-au adunat români din toate colţurile Transilvaniei, pentru a cere paşnic drepturi şi libertăţi. Evenimentul a început cu depunerea coroanelor de flori pe soclul monumentului ce poartă deviza revoluţionarilor paşoptişti români ardeleni – „Vrem să ne unim cu ţara!“, după care a fost intonat imnul României şi au fost evocate momentele petrecute, în urmă cu 165 de ani, în acelaşi loc. „Mai apoi, crăişorii au rostit Legământul de credinţă faţă de patrie şi popor, iar, în încheiere, au cântat cântece prin care au slăvit jertfa eroică a celor 40.000 de martiri şi eroi ucişi de tirania ungurească în anii 1848-1849 ai revoluţiei şi ai războiului de autoapărare purtat sub conducerea marelui erou naţional Avram Iancu. De asemenea, s-au acordat şi diplome elevilor şi invitaţilor prezenţi“, a precizat Mihaela Aurora Zamfir, secretar al Asociaţiei „Ţara Iancului-Iubirea Mea” şi al Clubului de elevi-voluntari „Crăişorii”. Aceasta a adăugat că tot sâmbătă, clubul pe care îl reprezintă şi-a înmulţit numărul de membri, cu încă 30, toţi aceştia fiind elevi din judeţul Covasna.
Cea de-a şasea ediţie a festivalului „Ţara Crăişorului”, va continua, în 26 mai, la Buceş, cu etapa intitulată „Pe ultimul drum al lui Ioan Buteanu”, urmând ca în 7 iulie, să aibă loc etapa a treia, la Cheia – După Piatră, iar în luna septembrie, să fie marcată ultima parte a festivalului, la Serbările Naţionale de la Ţebea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

9 ore ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

9 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…

9 ore ago

Consiliul Județean Hunedoara a asigurat viitorul medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Va implementa una dintre cele mai mari investiții din istoricul instituției. Dotări de top și specialități noi

Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…

9 ore ago

Vasile Bârea, Cetățean de Onoare al Municipiului Brad

Magdalena Șerban Titlul de Cetățean de onoare este cea mai înaltă distincție onorifică și ci­vică…

9 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Facultatea de Inginerie din Hunedoara își extinde oferta educațională

Facultatea de Inginerie din Hune­doara - Universitatea Politehnica Timi­șoara își consolidează poziția de pro­motor al…

9 ore ago