Femeile, apreciate la Hărău. Petrecere în cinstea lor
Magdalena Șerban
Celebrarea Femeii datează din vremea Greciei Antice, când „mamei tuturor zeilor”, Rhea, ii erau aduse ofrande îndată cu învierea naturii, marcată de anotimpul primăverii. Dovedirea prețuirii și a aprecierii față se sexul frumos s-a perpetuat până în zilele noastre. Astfel, Ziua de 8 martie, ca Zi Internațională a Femeii, a fost fixată de ONU după Primul Război Mondial. Cu un asemenea istoric, administrațiile publice locale fac eforturi ca annual, domnișoarele și doamnele din comunitate să primească atenția cuvenită sub forma unei manifestări dedicate. La Hărău, se lasă cu petrecere.
Invitație
,,Dragi doamne și domnișoare din comuna noastră, vă așteptăm cu drag duminică, 8 martie 2026, începând cu ora 14:00, la o petrecere dedicată vouă. Atmosfera va fi întreținută de formația de muzică condusă de Marius Sicoe, pentru o zi plină de voie bună și distracție. Participarea este gratuită, iar pe parcursul petrecerii va avea loc și o tombolă cu surprize. Înscrierile se fac la numărul de telefon 0755 145232.
Vă așteptăm să sărbătorim împreună Ziua Femeii într-o atmosferă frumoasă și plină de muzică”, a transmis Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul din Hărău.
Să ne amintim
Ziua Internațională a Femeii s-a conturat în vremea mișcărilor muncitorești și feministe de la începutul secolului XX, când s-a luptat, inițial, pentru dreptul la vot și condiții mai bune de muncă. Inițiată de Clara Zetkin în 1910, a fost marcată oficial la 8 martie din 1913, evoluând din comemorarea grevelor din 1857/1908.
Repere istorice:
1857/1908: Grevele muncitoarelor din industria textilă din New York cer salarii mai bune și reducerea timpului de muncă;
1909: Prima Zi Națională a Femeii, celebrată în SUA pe 28 februarie, organizată de Partidul Socialist;
1910: Clara Zetkin propune la Copenhaga instituirea unei zile internaționale a femeii;
1911: Primul 8 Martie celebrat în Austria, Danemarca, Germania și Elveția;
1975: ONU oficializează Ziua Internațională a Femeii.

