Secretarul general al Federaţiei ruse de box, în vârstă de 38 de ani, a câştigat cu 57,3 la sută din voturi, în turul 4 al scrutinului, în faţa olandezului Boris Van der Vorst, azerului Suleyman Mihailov, marocanului Mohamed Moustahsane şi lui Anas Al Otaiba (Emiratele Arabe Unite). Alţi doi candidaţi s-au retras înaintea acestui congres virtual desfăşurat sâmbătă şi duminică, în cursul căruia 155 de federaţii membre au ales noua conducere şi adoptat noi statute.
În timpul campaniei, Umar Kremlev s-a dovedit cel mai hotărât cu promisiuni să asaneze finanţele AIBA, aflată în incapacitate de plată şi ale cărei datorii se ridică la 20 milioane dolari. Kremlev, este un antreprenor rus, care a patronat şi o societate de securitate privată, a promis să achite datoria în şase luni şi să aducă 50 de milioane dolari în doi ani de la sponsori, care vor permite crearea unor „academii” pe fiecare continent.
Kremlev, Al Otaiba şi Mikailov au avut funcţii executive în mandatul fostului preşedinte, uzbecul Gafur Rahimov, ales în noiembrie 2018, dar care a fost nevoit să demisioneze în martie 2019, pentru că se afla pe lista neagră a Departamentului Trezoreriei SUA. El era acuzat că a oferit susţinere materială unei organizaţii infracţionale.
AIBA a fost suspendată din luna iunie 2019 de către CIO, din cauza problemelor financiare şi de guvernanţă, iar acum CIO aşteaptă reforme profunde înainte de a ridica suspendarea. Organizarea turneelor preolimpice a fost retrasă de la AIBA şi CIO s-a implicat direct în organizarea lor, privând în acelaşi timp forul internaţional al boxului de orice ajutor economic.
Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…